DEDICAȚIE POETICĂ: IMN SATULUI SĂRATA GALBENĂ

 IMN SATULUI  SĂRATA GALBENĂ

COLAJ SĂRATA GALBENĂ

 Cu vatra, înecată-n holde aurite,

Cu vii, livezi, ca ìn poveşti rodite,

Un brâu de codru coasta-ți ocroteşte,

Şi Domnul de tot răul te fereşte.

 

De un Holban, pe nume botezată,

Pe-un râuleț, Sărata, cu grijă aşezată,

Străbunii mei cu sânge ți-au sfințit moşia,

Ca să ne fii şi astăzi fala şi mândria!  

 

Din Stefan ştii a prospera în toate,

Popoare-înrudind ca-ntr-o cetate,

Rodeşte pacea-n hrinca de pe masă,

Aici și soarele-i egal în fiecare casă.

 

 Azi lauri porți pe frunte cu mândrie,

 Pământ mănos eşti cuibul hărniciei,

Peste lungi secole aprinsă duci făclie,

Sărata Galbenă – simbolul vredniciei!

 

Eşti viu izvor de simplitate omenească

Şi inimi pline de-armonie sufletească,

Ai gospodari ce ştiu și să muncească,

Şi hora românească – s-o-nvârtească.

 

Oriunde soarta mi-ar porni ispită,

Revin la cuibul tău, ca pasărea, dorită

Şi nu mă satur de-a ta vatră însorită,

Sărata Galbenă, de-a pururea iubită!

 

Sărata Galbenă-basarabeană glie,

Ţărână sfăntă, falnică moşie,

Un fagure din sfânta latinie,

Sărata Galbenă, izvor de omenie,

Urci faima neamului în veşnicie!

10 octombrie 2014        Maria BOTNARU

DEDICAȚIE POETICĂ: SĂRATA GALBENĂ – SIMBOL DE ARMONIE

SĂRATA GALBENĂ – SIMBOL DE ARMONIE

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Mă macină dorul, astâmpăr nu are,

Acasă,-n SĂRATA… își cere-alinare,

Căci n-a mai aflat o unică, alta în lume,

Sărata Galbenă – încontestabilă minune!

 

Când veți vedea o oază de verde inundată

Și lanuri care dau în pârg cu spice-înrourate,

Un afluient, Sărata, ce, șerpuind, se-ndreaptă

Printre grădini și case-împărătești aliniate,

 

Nu vă opriți, să știți că n-ați greșit,

Când de uimire ochiul, fermecat, a ostenit

Și sufletul, fără să vrea, în freamăt a pornit,

În armonia din SĂRATA GALBENĂ-ați venit!

 

Legenda povestește de-un cioban Golban,

Ajuns cu turma de mioare pe mănosul lan

Și fascinat de apa lină  și verdea bogăție,

A botezat Sărata lui Holban a sa moșie.

 

Și Domnul a hărăzit locașul său aici să fie

În sat cu oameni harnici, un cuib de omenie,

Și pentru-a lor credință și dragostea de glie,

Norocul adunat să le aducă pace și-avuție.

 

Dar marele noroc al pământenilor de-aici

E un primar, un Ștefan dintre cei voinici,

Care-a știut să-îndrepte satul pe acea cărare,

Ce-i duce faima glorioasă-n lumea mare.

 

Mereu în frunte sunt: la muncă, la cântare,

La dans, „Arcușul” lor analogie-n țară  n-are,

Căci tot ce-i strămoșesc aici întinerește

Și tot ce-i românesc în vatra satului rodește!

 

Nu vei găsi în Basarabia o școală mai serioasă,

Cu un director, ce-a făcut din ea a cărții casă,

Un colectiv, ce de-a sa muncă nu se obosește

În a-nvăța, a educa și a iubi elevii – sufletește!

 

Aici părinții și copiii au respectul cuvenit,

Azilul de bătrâni le ține crezul monolit,

Iar grădinița, care-n ploi și soare nu-i pustie,

Vorbește despre dragoste fierbinte pe moșie.

 

Aici s-au întâlnit și  înrudit popoare,

Ce au aceleași scopuri și-aceeași sărbătoare,

Și cine e venit din plai străin nu se sfiește,

Învață a trăi și a iubi, ca băștinașii, românește.

 

 

Port rădăcini de soi din vatra asta strămoșească,

Mândrie port de cei ce-o fac să strălucească!

Deși-s purtată ca o frunză pe meleag străin,

Mi-e sufletul acasă, doar când la baștină revin.

 

Cine cuvântul meu îl pune la-ndoială,

Vino de Cuvioasa Parascheva, la hramul cu spoială

Și prinde-te cu consătenii mei în hora mare,

Și vei simți ce foc trăiește-n fiecare,

În clocotul din sânge fără-astâmpărare,

Ei știu din viață-a face mare sărbătoare!

 

 Plugari sau demnitari au suflete de pâine,

Un sat clădit pe dărnicia din țărâne,

Un sat-minune, vie și nepieritoare,

Ce pe-acest pământ, în armonia sufletească, n-are asemănare!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

9 octombrie 2014       Maria Botnaru

 

INTERVIU CU PROF. DR. ROMAN MORAR – ” DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALA ! “

INTERVIU CU PROF. DR. ROMAN MORAR – ” DIABETUL NU E, PRACTIC, O BOALA ! “  

“După trei luni de tratament natural, întreg pancreasul se reface!”

- D-le prof. Morar, aţi cercetat minuţios diabe­tul, iar tratamentul cu DIAVIT a salvat mii de bol­navi din ţara noastră. Care sunt concluziile ulti­me­lor dvs. studii?
- În ultimii ani, am făcut mulţi paşi noi în înţe­le­ge­rea acestei boli încă necunoscute de omul mo­dern. Eu am studiat diabetul încă din 1982, când deja aveam brevet pe Eridiarom. Tratând iniţial diareea la ani­male, am văzut că ace­laşi tratament are succes şi la oameni. Numai că au înce­put să-mi scrie pacien­ţii: “Eu am avut diaree şi mi-a trecut, mă simt foarte bine, dar având şi diabet, observ că după trata­ment mi-a scă­zut glicemia şi văd mult mai bine. Ce să fac? Ce regim alimentar să ţin? Cum pot să beneficiez, în continuare, de aceste re­zul­­tate în boala dia­betică?”. Eu nu ştiam nimic despre diabet, nici nu voiam să mă ocup de această boală, care mi se părea inabor­da­bilă. “Ce facem în continua­re?”, mă tot întrebau bol­navii. Ce să le răspund? Nu puteam să-i trimit în altă par­te să afle informaţii des­pre un produs inventat de mine! Am luat din biblio­teci cărţile despre diabet şi am început un lung stu­diu… În toate scria că dia­betul este o boală incura­bilă. “Cum Dumnezeu să fie incura­bilă, dacă oame­nii spun că se simt bine?” – mă între­bam. Atunci am lă­sat cărţile şi am pornit pe drumul cercetării. M-am dus la Endocrinologie, am găsit un om interesat de experimentul pe care voiam să-l realizez şi l-am între­bat: “Domnule, poţi îmbolnăvi animale de diabet?”. Mi-a răspuns: “Da, diabetul poate fi indus cu un anti­biotic puternic!”. În 2001, timp de un an, el a îmbol­năvit şi eu am tratat şobolani cu diabet. Şi le-am ur­mă­rit histologic pancreasul. Ce-am constatat? După două luni de tratament natural, celulele au început să se refacă, iar după trei luni, întreg pancreasul era refă­cut! Practic, în 2001, am descoperit şi brevetat produ­sul DIAVIT, cu care tra­tăm diabetul. Aşa cum scrie şi în cererea de înre­gis­trare, este “un produs medica­men­tos vegetal, destinat prevenirii şi tratării diabe­tului”. În 2004, cercetătorii de la Harvard, lucrând pe culturi de celule, au desco­perit cam acelaşi lucru. Ei au lucrat pe celule beta; noi am lucrat direct pe ani­male şi am văzut histologic ce se întâmplă. Ulterior, după reconfir­ma­rea interna­ţio­nală a posibilităţii de regenerare a pancreasului, am prins mai mult curaj. În plus, aveam deja sute de oa­meni în observaţie, ma­jo­ritatea salvaţi de la trata­mentul alopat!
 
 

“Omul modern îşi sapă singur groapa, cu dinţii!”

- În acest timp, aţi elaborat şi un regim alimen­tar, care împreună cu tratamentul natural, ajută la refacerea completă a pancreasului…
- Sincer, regimul alimentar mai mult l-am dibuit… Mă tot întrebam de ce sunt atâtea boli la omul mo­dern. Modern şi bolnav! După cinci teze de doctorat experimentale, toate despre diabet (trei în medicina veterinară şi două colaborări în medicina umană), am ajuns la unele concluzii. Am pornit de la o observaţie: preotul, la înmormântare, zice în toate limbile: “Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce…”. Cum vine asta? Suntem din pământ? Vorbeşte preotul prostii? Nicidecum! De la naştere până la trecerea în nefiinţă, bunicii noştri mâncau numai roadele pământului. Nu erau pe-atunci alimente cu zeci de chimicale în ele! Din păcate, omul modern îşi sapă singur groapa, cu dinţii! Singur, nesilit de nimeni! În dorinţa lui de a face bine, face tot mai rău! Produsele chimice nu au ce căuta în intestinul omului, pentru că nu pot fi pre­lucrate! Ştiţi ce-i interesant? Se spune că omul se adap­tează, dar nu-i adevărat! El este făcut perfect, este perfecţiunea întruchipată, nu poţi să-i aduci vreo modificare! Şi nu s-a schimbat deloc de când e pe pă­mânt! Dar progresul le ia oamenilor minţile! De dra­gul banului, se iscă fel de fel de conflicte şi răz­boaie, pentru că industria de armament aduce profi­turi uria­şe! La fel face şi industria de medicamente: la prima vedere, lumea crede că specialiştii lucrează să găseas­că noi leacuri pentru bolile omenirii, dar ei mai multe suferinţe produc, din cauza toxicităţii şi a efectelor secundare date de medicamentele chimice! De dragul banului, tre­buie să producă şi ei ceva! Socie­tatea “de consum” în care trăim este dis­truc­tivă pentru om! Otră­veşte lumea cu bună ştiinţă, singu­rul scop fiind pro­fitul!

“Mă crucesc să văd că, în diabet, se scot fructele din alimentaţie”

Prof. dr. ROMAN MORAR:
Celulele pancreatice văzute la microscop, înainte si după tratamentul cu DIAVIT

 
Prof. dr. ROMAN MORAR:
 
 

- Atunci, ce ar trebui să facem? Să devenim vege­tarieni cu toţii?

- În urmă cu peste 40 de ani, am participat la deschiderea Insti­tutului Oncologic din Cluj şi nu erau copii cu cancer – nici de sto­mac, nici de colon! Acum, nu mai încap prin spi­tale! O adevărată tra­gedie la care asistăm nepăsători! Cum a ajuns ţara noastră fruntaşă în Europa la acci­dente vasculare, cancer şi obezitate? Avem cel mai fertil pământ, dar zace nelu­crat! Fructele, legumele şi zarzavaturile autoh­tone ne pot salva, dar cineva trebuie să le producă, iar populaţia să le consume! Mă crucesc să văd că, în diabet, se scot fructele din alimentaţie. De ce? Pentru că sunt dulci? Astfel se limitează aportul de vitamine şi săruri minerale din organism, iar ele au un rol esenţial în menţinerea elasticităţii vaselor sanguine şi în buna funcţionare a organismului!
Îmi spunea o doamnă că a făcut trei operaţii pe cord şi am întrebat-o: “Câte fructe mâncaţi dvs. zil­nic?”. “Nu mănânc deloc”. “Păi, cine vreţi să vă ţină cordul sănătos, dacă nu mâncaţi fructe?” În mediul rural, părinţii şi bunicii noştri adunau fructele de sezon şi le mâncau! Fără fructe în alimentaţie, va­sele de sânge îşi pierd elasticitatea, ne creşte tensiu­nea arterială, apoi vasele mici se sparg în creier, ochi, cord, rinichi, extremităţi, în organele sexuale şi ficat… acestea fiind cele mai vascularizate organe din orga­nism! Exact acele organele unde apar şi “efectele se­cundare” ale diabetului! Trebuie să ne “trezim” şi să ne întoarcem la agricultura tradiţională, care ne poate salva, dacă vrem să fim o naţie sănătoasă.

“Cine nu consumă vitamine şi săruri minerale naturale sigur ajunge bolnav!”

- Să înţelegem că fructele dulci pot ameliora efectele diabetului?

- Bineînţeles! Dar schimbarea alimentaţiei, după ani întregi în care ne-am hrănit cu chimicale indus­triale, nu ne va vindeca pancreasul. Se impune şi un tratament adecvat! A trata înseamnă a ameliora, a îmbunătăţi starea de sănătate a unui om. Dar în cărţi scrie că diabetul este boală incurabilă! Eu nu pot să cred şi să înţeleg asta, exceptându-i pe oamenii care “trăiesc pentru a mânca” şi atât!
Eu am introdus obligatoriu în dieta diabetică fruc­tele dulci: strugurii, merele, prunele, perele, bananele etc., indiferent cât sunt de dulci (deocamdată, nu sunt făcute de om!) – cel puţin 0,5 kg zilnic şi tot atâtea salate de crudităţi şi de zarzavaturi, unde pe primul loc sunt cruciferele (varza cu familia ei). Apropo de salatele de crudităţi: aproape un milion de români merg anual în Grecia, la mare, şi probabil tot atâţia merg în Turcia. Se bronzează şi vin acasă fericiţi! Dar oare niciunul nu vede că la fiecare masă sunt 10-15 feluri de salate de crudităţi? Nu suntem deloc recep­tivi la normalitate şi nu copiem obiceiurile sănătoase! Însă vitaminele şi sărurile minerale le luăm doar din aceste două grupe de alimente! Cine nu le consumă sigur ajunge bolnav!
- Referitor la medicamentele antidiabetice mo­derne, aţi sesizat efecte terapeutice notabile în trata­mentul diabeticilor?
- În 1997, s-a tradus în limba română o carte im­por­tantă, care se scrie poate o dată la 20 de ani: “Fi­zio­logia umană şi mecanismele bolilor”, de Ar­thur G. Guyton (S.U.A.), Editura Amaltea, Bucu­reşti. În capi­tolul de tratament al diabetului se abordează tera­pia cu insulină, dieta în diabet, legătura dintre diabet şi obezitate. Se menţionează că “boala poate fi con­tro­lată prin simpla scădere ponderală”, că relaţia din­tre tratament şi arterioscleroză este o anomalie a me­ta­bolismului lipidic şi, practic, se încheie cu coma dia­betică. Nu scrie nimic despre diabet de tip I şi diabet de tip II. De fapt, sugerează că există doar diabet şi atât! Tratamentul se face diferit – cu insulină la copii şi tineret, cu tablete la adulţi şi vârstnici, iar în ultima fază, se apelează tot la insulină! Dar şi tra­tamentul cu insulină ridică probleme! Ştiţi ce se în­tâm­plă? Există trei tipuri de insulină: insulină ra­pidă – care iese din organism în 6-8 ore, insulină len­tă – care se elimină din organism în 18-20 de ore şi Lantus – care ajunge în 3 ore la valoare maximă şi după 24 de ore e tot acolo (aceasta se foloseşte cel mai mult, mai ales la copii). Nu-i deloc normal, fiind­că organis­mul nu trebuie “scăldat” în insulină. La un om nor­mal, care mănâncă de trei ori pe zi, insulina este acti­vă în organism maximum 2-4-6 ore, nu 24 din 24! Ce fac ceilalţi hormoni? Intră în concediu de odihnă? Ne­norocirea este că acest Lantus, după 24 de ore, e tot în organismul bolnavului, care îşi face o altă injecţie, că aşa i-a recomandat medicul. Ziua urmă­toare la fel, şi tot aşa, insulina se cumulează şi ajunge la valori foarte mari, ceea ce este periculos. Cât supravieţuieşte omul în felul acesta?
 
 
În boala diabetică există şi perioade în care orga­nis­mul îşi revine de la sine (aşa-zisa remisiune), când glicemia se stabilizează la valoarea normală sau este aproape de normal. Dar în cărţile de medicină scrie aşa: “În timpul remisiunii, este important să nu se oprească administrarea insulinei”. Cum vine asta? Mai departe, scrie aşa: “Ţinta terapeutică în remi­siu­ne este păstrarea funcţiei celulelor beta pancrea­tice”. Cum păstrăm funcţia lor, când de fapt le blocăm? N-ar fi mai logic să oprim tratamentul cu insu­lină? Aflăm că insulina “protejează”, şi pancrea­sul are ne­voie de o perioadă de odihnă! Păi dacă nu lăsăm pan­creasul să producă insulină, nici n-o s-o mai facă vreo­dată, pentru că un organ nefolosit îşi pierde func­ţia! Nu sunt împăcat cu această abordare şi mă deran­jează foarte mult că din tratamentul cu insulină nu putem scoate acest Lantus! Din cauza acestui tip de medicamente apar situaţii în care copiii fac hipo­gli­cemie – mama unui copil de 6 ani mi-a spus că i-a găsit insulinemia 87, când trebuia să fie maximum 20!

“Nimeni nu-i profet în ţara lui!”…

- Ce înseamnă acest lucru? Că tratamentul dia­betului este greşit?

- Vă spuneam că în cărţile de medicină scrie că diabetul este o boală incurabilă… Atunci, despre ce tratament poate fi vorba? Nu poate să afirme nimeni că tratamentul care se face azi, mai ales cu tablete, tratează diabetul. Din contră, îi înfundă mai rău pe bieţii bolnavi, pentru că Metformina (substanţă larg folosită la noi în ţară, în Agenda Medicală având 27 de denumiri comerciale) afectează funcţia renală, funcţia hepatică şi provoacă greaţă, vărsături, dureri ab­dominale, flatulenţă, scădere în greutate, diaree. Mai contează atunci că-i şi hipoglicemiant? Păi dacă unui om îi produci diaree, nici nu trebuie să-i faci altceva! Îl termini! Toate celelalte substanţe folosite în diabet sunt cam pe acelaşi calapod; doar numele-i schimbat! Sunt şi medicamente foarte scumpe, de exemplu Actos, care costă 200 de lei cutia, cu 28 de comprimate, şi conţine pioglitazonă – o substanţă despre care se ştie că agravează diabetul zaharat! Sunt convins că mulţi diabetici îl folosesc, totuşi! În diabet, doar tratamentul cu insulină este singurul care se apropie cât de cât de normal…


- Pe ce vă bazaţi afirmaţiile?

- În primul rând, pe cercetările experimentale prin care am demonstrat – încă din 2001! – că insulele Lan­gerhans din pancreas şi celulele care îl formează se refac (Brevetul nr. 121369)! Apoi, mă bazez pe cele cinci teze de doctorat care au avut ca temă su­biecte din diabetul experimental. Rezultatul unei teze a fost publicat integral în “Handbook of Type 1 Dia­betes – Mellitus, Etiology, Diagnosis and Treatment”, New York (2010) – pag. 491-501, ca noutate abso­lută! De asemenea, ne bazăm pe experienţele făcute pe animale, cu rezultate publicate începând din 1990, când am observat efectul hipoglicemiant al ERIDIA­ROM-ului pe purcei, pe miei şi pe iepuri. Apoi, pe abordarea originală în prevenirea acestei boli, prin schim­barea completă a regimului ali­men­tar şi inter­zicerea alimentelor “industriale”. Nu în ultimul rând, îmi sprijin afirmaţiile pe rezul­tatele obţinute de miile de oameni de toate vârstele cărora, dacă respec­tă indi­caţiile şi urmează tratamen­tul natural, li se refac celu­lele pan­creasului şi se simt foarte bine.
- D-le profesor, sunt foarte inte­resante obser­vaţiile dvs. ştiinţifice, dar cred că vă veţi pune “în cap” toţi medicii care tratează dia­betul!
- Ştiu, dar pot să trăiesc cu gândul acesta. Ştiţi vor­ba aceea: “Nimeni nu-i profet în ţara lui!”… Me­dicina alopată ar trebui să aibă o altă abordare: să prevină apariţia acestei boli, nu să-i trateze efectele cu substanţe chimice, care pe de o parte “repară” cât de cât, dar pe alte zeci de căi mai mult strică echi­librul organismului.
 
 

“Dacă glicemia este ridicată, nu înseamnă că ai diabet!”

- Nouă, oamenilor “moderni”, în ce situaţii ne creşte glicemia?

- Stresul de zi cu zi, de la şcoală sau de la serviciu, ne creşte glicemia. Consumul de dulciuri industriale la copii, vaccinurile, anticoncepţionalele, tratamen­tele cu corticoizi şi multe altele sunt surse de creştere a glicemiei! Lipsa mişcării, dar şi banala febră ne mă­reşte glicemia! Din păcate, am acumulat multe obi­ceiuri proaste! Eu le dau oamenilor două pagini pe care sunt scrise toate substanţele şi obiceiurile care mă­resc glicemia. Dintre ele, cel mai periculos este să mâncăm seara târziu sau noaptea – obicei prost, do­bândit de tot poporul, după ce s-a “obosit” toată ziua la televizor. Pe părinţii noştri îi oboseau sapa şi coasa, dar mâncau dimineaţa bine, că plecau la hotar. Acum, cine mai mănâncă dimineaţa? Toţi merg direct la serviciu! Ajunge omul seara acasă, pe la ora 21, şi abia atunci mănâncă! Când merge la medic, îl găseşte cu glicemie crescută… Mâine, poimâine la fel, şi tot aşa… până ajunge la diabet!
A venit o doamnă nevăzătoare la mine… Avea am­putate laba piciorului drept şi degetul mare de la pi­ciorul stâng. Picior diabetic, din cauza unor glicemii foarte mari… Am întrebat-o: “De când aveţi diabet?” “Din ’80”. “Şi cu ce v-aţi tratat?” “Cu antidiabetice orale.” “La ce oră mâncaţi seara?” “Pe la 21-22. Dar de ce mă întrebaţi? Nu m-a întrebat nimeni asta!”. Deci ea şi-a tratat glicemia, dar, din păcate, necores­punzător şi mult prea târziu, pentru a-şi păstra vede­rea şi picioarele…
Glicemia poate creşte dintr-o mie de cauze. Dar nu înseamnă că ai diabet, dacă glicemia este ridicată! La fel se întâmplă cu adrenalina: face cineva un acci­dent de maşină şi trei zile are glicemia mare. Dacă-l vede un medic şi-i face analize, gata – zice că are dia­bet! Nu-i deloc aşa! Sedentarismul, stresul, adrena­lina, spitalizarea, tratamentele cu cortizon şi corti­coizi, intervenţiile chirurgicale măresc glicemia. La unele vaccinuri, reacţia firească postvaccinală este febra, iar temperatura crescută măreşte glicemia. Orice stres al organismului creşte glicemia! Consta­tăm variaţii ale glicemiei timp de trei zile şi-i spunem omului că are diabet? Aşa abordăm noi diabetul?

“Omul modern trebuie să fie bolnav? Atunci, unde e progresul?”

- Cifrele statistice sunt alarmante: există peste 1.500.000 de români diabetici. Se va putea preveni în viitor această maladie?

- Nouă ne lipseşte educaţia, care trebuie începută cu copiii de la grădiniţă: ei ar trebui să cunoască toate fructele şi să le consume conştient, să ştie că sunt bune pentru sănătate! Educaţia în sănătate ar trebui in­trodusă în şcoli şi licee, astfel încât tineretul să conştientizeze beneficiile alimentaţiei sănătoase şi ale unui stil de viaţă cât mai apropiat de natură, iar viitoarele mame să afle că în timpul sarcinii trebuie să consume fructe şi legume crude, dacă vor să aibă un copil sănătos! Poate astfel tinerii vor renunţa la fast-food şi la alimentele industriale, care conţin foarte multe chimicale. Dacă aş putea, aş impune obliga­tivitatea ca pe toate mesele din restaurante şi cantine să fie fructe!
Industria alimentară moder­nă permite folosirea a peste 3000 de aditivi alimentari, în procesul de preparare a alimentelor – substanţe chimice considerate nedăunătoare pentru organismul uman. Oare chiar aşa stau lucrurile? Aditivii alimentari, co­loranţii, îndulcitorii, pigmenţii, aro­mele artificiale, ni­tra­ţii, nitriţii, con­servanţii, acidi­fianţii, emulsi­fi­cato­rii care menţin consistenţa pro­du­se­lor, agenţii de coacere, de îngro­şare, de înălbire, de afânare etc. pătrund în organism prin alimente preambalate şi uşor de preparat. Dar ce face ficatul nostru, suprasolicitat şi “obli­gat” să prelu­creze aceste substanţe chi­mice, din­tre care multe au poten­ţial cancerigen? Cum reac­ţio­nează organismul co­piilor mici, care au nevoie de vita­mine, proteine, mi­nerale şi enzime naturale pentru creştere şi dez­voltare armonioasă, dar care sunt “în­do­paţi” cu dul­ciuri in­dus­triale de la cele mai fragede vârste? Ce se întâmplă cu embrionul uman, care este “bombardat” cu chimi­calele din hrana viitoarei mă­mici? Practic, aceste substanţe le ingerăm direct; dar lista poate continua cu hormonii folosiţi în creşterea plantelor şi anima­lelor (ca stimulatori), cu hormonii folosiţi ca erbicide, care sunt absorbiţi “pasiv” de planta erbici­dată, ajung în cantităţi mi­nuscule în organismul fragil al bebe­lu­şilor şi se trans­formă în “disruptori” hormo­nali. Şi ne mai mirăm că se nasc copii autişti sau că devin supra­ponderali, hiperactivi ori au dificultăţi de concen­trare?…
Picătura de la streaşina casei cade pe beton şi, în timp, face o scobitură care se tot adânceşte. De ce? Pen­tru că perseverează! La fel se întâmplă cu chimi­calele din alimentaţie! Tot mai frecvent constatăm că omul “modern” şi “civilizat” face boli noi, necunos­cute generaţiilor anterioare, mai “necivilizate”! Omul modern trebuie să fie bolnav? Cunoştinţele acumulate trebuie să se răsfrângă negativ asupra sănătăţii noas­tre? Atunci, unde e progresul? Deschideţi televizorul sau radioul – în 5 minute eşti “vindecat” de 5 boli! Re­clame care îţi induc ideea că, pentru orice afecţiu­ne, medicina modernă are deja o soluţie! Însă aceste reclame nu vând altceva decât false speranţe! Abia când ajunge omul la boală îşi dă seama că nu-i chiar aşa uşor să se vindece!… Eu nu mă mir când aud că un tânăr sportiv, un student sau un elev “cade” pe stadion sau pe drum, răpus de accident vascular cere­bral! Sunteţi ziarişti: faceţi anchete în şcoli, în clubu­rile sportive, printre tineri, în general. Veţi rămâne uimiţi să aflaţi că ei au înlocuit de multă vreme stru­gurii, merele, perele sau prunele, cu energizante, al­cool şi sucuri industriale! Faceţi anchete şi printre studenţii de la Medicină! O să vă speriaţi să vedeţi cine va ajunge să ne trateze în viitor!
Părinţii nu mai răzbesc cu munca, bunicii nu mai sunt ascultaţi! Tinerii “învaţă” de pe internet şi cred că ştiu totul! Sunt ziare în care, periodic, sunt abor­date probleme de sănătate – lucru lăudabil, dar nimeni nu spune că baza sănătăţii individuale a întregii na­ţiuni începe cu profilaxia! Ar trebui mobili­zaţi toţi factorii implicaţi în educaţia sănătoasă a ţării, impli­caţi şi viitorii părinţi pentru nou născuţi! Copiii de la grădiniţă, şcolarii şi studenţii ar trebui să aibă cursuri speciale de alimentaţie sănătoasă. Educatorii, profe­sorii, medicii de familie şi familia trebuie să pună ac­cent pe importanţa alimentaţiei sănătoase, pentru că un obicei deprins în copilărie se păstrează în timp, de­vine un mod de viaţă! Ce se înţelege prin alimentaţie sănătoasă? Hrană naturală, obţinută din lucratul pă­mântului: legume, fructe, zarzavaturi, ce­reale pen­tru consum şi pentru hrana animalelor, care ne asigură carnea, laptele, ouăle etc.

Al doilea lucru extrem de important în menţinerea sănătăţii este mişcarea. În şcoli, orele de educaţie fizică şi sport sunt bagatelizate, copiii aduc scutiri medicale obţinute fraudulos de părinţi, în ideea că astfel vor avea timp să se pregătească mai mult la alte obiecte de studiu, considerate mai importante. Însă un copil obez, ruşinat de propriul aspect şi cu multi­ple probleme de sănătate rezultate din excesul pon­deral nu va ajunge niciodată “olimpic”!

Aţi observat că nici nu mai avem de unde alege sportivi? Pe vremuri, în orice sat era un teren de sport, se făceau competiţii între clase, sate, comune, oraşe etc. Sportul avea rolul şi importanţa lui, în pri­mul rând pentru sănătate. Treptat, ne-am “lenevit”. Co­­piii sunt “ocupaţi” cu internetul şi televizorul, adul­­ţii cu lenea. Oamenii de vârsta a treia greşesc şi ei: “Dacă m-am pensionat, nu mai fac nimic! Mă odihnesc, după o via­ţă de muncă!”. Şi chiar nu mai fac ni­mic! Vegetează în faţa televizorului! Ob­servaţi o familie de pensionari: foarte repede, soţul se îmbol­năveşte, face o pe­ri­oadă tratamente şi “se duce”! Diabetul, obezitatea, accidentul vascular îl ucid. Pen­tru că deodată devine sedentar! Soţia face aprovi­zionarea zilnică, face curăţe­nie, spală, duce gunoiul… El doar “stă”. Şi “ajunge” bine!
 
 

- Din relatările cititorilor noştri, ştim că rezul­tatele tratamentului dvs. sunt peste aşteptări… Este de ajuns o astfel de cură naturală pentru a controla dia­betul?

- V-am explicat că nu am vrut să mă ocup de diabet. Am fost “obligat” de reacţia oa­menilor! Prac­tic, a fost o întâmplare care m-a făcut să studiez dia­betul sistematic. M-a intere­sat cu ce pot să scad gli­cemia şi cu ce pot să “repar” pancreasul. Elaborasem dieta antidiabe­tică, aveam deja Eridiarom-ul şi lu­cram la un nou produs din cătină. M-am întrebat: “Ce-ar fi să com­bin cele două produse?”. Aşa am ajuns la Diavit… Ex­perienţele făcute ulterior pe animale mi-au dau si­gu­ranţă. Am monitorizat apoi 50 de bolnavi volun­tari, trataţi cu Diavit, după şase luni de la întreruperea oricărui tratament antidiabetic. Le-am cerut pacienţi­lor să-şi determine insulinemia şi peptidul C – para­metri relevanţi pentru diabet. Toţi aveau rezultate ex­celente! Până şi leziunile retiniene se amelioraseră simţitor!

“Ne-am îndepărtat de poruncile divine şi ne-am pierdut «perfecţiunea»!”

- Practic, cu DIAVIT şi regim alimentar se tratează concomitent şi boala diabetică, şi afecţiu­nile asociate cauzate de aceasta?
Prof. dr. ROMAN MORAR:
- Diabetul nu este, practic, o boală! După atâţia ani de cercetare şi mii de bolnavi “trataţi” doar cu die­tă şi cu Diavit, am ajuns la concluzia că, mai de­grabă, este rezultatul unei alimentaţii dezastruoase! Sunt afectaţi de hiperglicemie o groază de oameni, iar urmările sunt catastrofale: amputaţii, orbire, obe­zi­tate, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni asociate! Am salvat sute de oameni de la amputaţii, cu toate că erau într-o stare destul de gravă! Alţii au scăpat de orbire! După tratament, retina îşi revine la normal, pentru că se reface elasticitatea vaselor şi edemele se retrag, deci nu este vorba de o leziune în ochi! Într-o teză de doctorat, am abordat “ochiul în diabetul ex­pe­rimental” şi am multe date interesante, unele în con­tradicţie cu tratamentele oftalmologice care se fac astăzi.

- La final, aveţi vreun sfat pentru cititorii noştri?

- Să fie înţelepţi şi să-şi educe sănătos copiii. Dar mai ales să fie atenţi la alimentaţie, pentru că de aici ni se trage toată nenorocirea! Pe lungul drum al in­dustrializării şi al vieţii “moderne”, am devenit din ce în ce mai sensibili la factorii externi, pentru că sistemul imunitar, care ar trebui să se ocupe de buna funcţionare a organismului, a fost ani la rând bom­bardat cu substanţe toxice din alimentaţie şi mediul înconju­rător, care l-au slăbit în timp şi i-au afectat rolul bine determinat. Ne luptăm cu atâtea boli auto­imune, cu alergii greu de tratat, pentru că “paznicul” organis­mului este “otrăvit” şi nu mai ştie ce să facă atunci când ne confruntăm cu infecţii, boli sau func­ţionarea deficitară a unor organe şi sisteme. Ne-am îndepărtat de poruncile divine şi ne-am pierdut “per­fecţiunea”! Măcar de-am avea “mintea românului cea de pe urmă”, să ne întoarcem la natură şi la hrana sănătoa­să, care ne pot salva de la dezastrul bolilor ce ne copleşesc!
 
 
Sursă preluare: http://fiituinsutimaa.wordpress.com

Secolul american se termină, începe cel al Pacificului

Secolul american se termină, începe cel al Pacificului

Hong-Kong, art-emis

MARIA DIANA POPESCU

Nu e dificil de înţeles cine se află la originea „revoluţiei umbrelelor” din Hong Kong! Presa pro-Beijing vorbeşte de legături ale manifestanţilor cu guvernul S.U.A., acuză C.I.A.-ul că s-a infiltrat în şcolile din Hong Kong şi sugerează că Marea Britanie a plasat agenţi ai serviciilor secrete în structurile de conducere ale marii metropole chineze. Ziarul „Wen Wei Po”, favorabil Beijing-ului, consemnează că liderul studenţilor, Joshua Wong, în vîrsta de 17 ani, s-a întîlnit frecvent cu membrii Ambasadei S.U.A. din Hong Kong şi a primit donaţii de la americani. Cum era politicos, Wong a negat acuzaţiile, deşi vorbim de o copită dată Chinei, ca semn că n-are voie să depăşească economia americană. China îi stă în coaste Americii de mult timp, ca adversar de temut, dar unchiul Sam nu recunoaşte public. Preluînd o ştire a televiziunii publice „Rossiya 24”, „The Telelgraf” relatează că protestele din Hong Kong au fost organizate de S.U.A şi Marea Britanie, liderii mişcării „Occupy Central fiind special pregătiţi de serviciile secrete americane, iar tactica protestatarilor din Hong Kong reproduce scenariul revoluţiilor portocalii, de fapt lovituri de stat, care au demis guvernele din Georgia, Kargâzstan şi Ucraina.” Experţii consideră că şi Marea Britanie se află în spatele protestelor din Hong Kong, din cauză că îşi pierde beneficiile economice pe care companiile britanice le-au avut după retrocedarea coloniei, Chinei. Fosta colonie britanică Xianggang, devenită azi centru global de afaceri, traversează cea mai gravă criză politică de cînd insula a fost retrocedată Chinei, în 1997. Manifestanţii cer libertăţi precum votul universal deplin şi demisia şefului Executivului, Leung Chun-ying, perceput drept marionetă a Beijingului, solicitări pe care Beijingul refuză să le accepte, relatează A.F.P. Vrem sau nu, nu putem ignora realitatea: Hong Kong-ul este parte componentă a Republicii Populare Chineze, iar imixtiunile străine în treburile altui stat independent nu se încadrează în canoanele democraţiei.

Europa a devenit un mega-şop pentru China

The Guardian anunţă că S.U.A. sînt pe cale să piardă statutul de cea mai puternică economie a lumii, pe care-l deţine de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. „Se­co­lul american se termină, iar cel al Pacificului începe”, consemnează „The Economist”, sub titlul „Încoronarea dragonului”: „Până în 1890 China a fost cea mai mare economie din lume, cînd a fost detronată de S.U.A., dar până la sfîrşitul anului China îşi va recuceri coroana”. Potrivit Băncii Mondiale, China a devenit cea mai mare econo­mie a lumii, în perioada 1979 – 2014 avînd cea mai mare dezvoltare economică din istoria omenirii. China şi-a modernizat economia cu tehnologie din Germania şi Franţa, iar forţa de muncă este hrănită cu cereale şi carne de porc din România, ceea ce indică faptul că Europa a devenit un mega-şop pentru China. În următorii 10-20 de ani polul economiei mondiale se va muta în Asia. Comparativ cu ţara noastră, unde, începînd cu anul 1990, economia a fost pusă pe butuci de o clasă politică coruptă, vîndută intereselor străine şi dezinteresată de soarta naţiunii române. Trei milioane de români care ar fi putut contribui la dezvoltarea Ţării au emigrat pentru un loc de muncă decent remunerat. Aşadar, vedem vreo legătură între protestele din Hong Kong şi S.UA.? Cum să nu! Foarte curînd China va pune capăt unui secol de dominaţie americană şi va deposeda S.U.A de statutul de cea mai mare economie a lumii, pentru că, S.U.A., din punct de vedere economic, financiar şi politic, a dat aproape totul peste cap în lume, sau în mare parte a scăpat lucrurile de sub controlul de poliţist mondial. 

Propaganda cu democraţia nu mai rezistă mult

În America s-a făcut democraţie şi cu munca chinezilor, care trăiesc ca vai de ei şi cu petrolul scos din Irak, după ce le-a „injectat” irakienilor doza de democraţia forţată. China este astăzi fabricantul şef al lumii, datorită vesticilor şi americanilor care şi-au mutat tehnologia la ei, în ograda Fluviului Yangtze sau Chang Jiang. Oricine poate observa cu uşurinţă avansul de civilizaţie, de educaţie industrială şi modernitate al Asiei faţă de Occident. Propaganda cu democraţia nu va mai rezista mult nici în America. Sistemul scoate fum negru pe ţeava de eşapament, are scurgeri mari de ulei şi are nevoie de reparaţii capitale. Într-o economie falsă, susţinută de tiparniţele de dolari, S.U.A. nu prea mai produc mare lucru, tocmai de aceea trece prin cea mai profundă criză de politică internaţională, economică şi militară din toată istoria sa. Deşi S.U.A. mai deţine încă supremaţia militară în lume, echilibrul fragil între S.U.A şi restul statelor s-a rupt în favoarea celor din urmă. Constituirea U.E. a creat pentru America o problemă de concurenţă serioasă, iar evoluţia Chinei din punct de vedere financiar, economic, militar şi social a devenit extrem de deranjantă. Ar fi o greşeală ca S.U.A să creadă că China e Siria, Irak, Afganistan sau Libia. În momentul de faţă, S.U.A. mai aruncă zaruri prin Ucraina, România, Albania, Kosovo. Restul statelor nu mai dau credibilitate americanilor. Între timp, vremurile cu ororile sale tind să-i dea dreptate Sf. Ioan, care profeţea că omenirea se va întoarce cu sus-ul în jos, iar oamenii îşi vor dori pieirea, în locul trăirii atîtor tragedii. Cetăţile Sodoma şi Gomora s-au înmulţit, cămătarii, corupţii şi bogătaşii schizofrenici fac legea, iar cei care conduc Omenirea nu mai sînt oameni. Ne impresionează mai degrabă „omenia” unui cîine, luînd în considerare animalitatea celor de la Putere.

O nouă armă americană cu laser capabilă să prăjească burgerii de trei ori mai repede

S.U.A cere dezarmare tuturor statelor lumii, dar se înarmează în ritm galopant. În numele dezarmării nucleare a altor ţări, S.U.A au comis mult mai multe agresiuni decît toate grupările teroriste rebele la un loc. De şaizeci de ani încoace S.U.A. invadează statele care le fac concurenţă şi le bombardează pe cele ale căror bogăţii şi resurse naturale nu-i lasă să doarmă. Publicaţia „Livescience” scrie că, o armă cu laser extrem de performantă, denumită High Energy Laser Mobile Demonstrator (HEL MD), capabilă să doboare drone sau alte obiecte într-o clipă, numai bună de prăjit burgerii de trei ori mai repede, va intra curînd în dotarea armatei S.U.A.. Conform „Office of Naval Research” şi companiei Boieng, care lucrează la finalizarea ei, arma, dotată cu un laser în stare solidă ce dezvoltă o putere variind între 10 şi 30 kw, şi un sistem radar montat deasupra unui camion greu, este precisă şi rapidă şi poate doborî ţintele în diferite medii. Un test recent arată că arma a reuşit să doboare 150 de drone, rachete şi alte ţinte mai mici, demonstraţia celor de la Boieng fiind preludiul performanţei finale. În luna august a acestui an, Office of Naval Research a acordat companiei Raytheon un contract de 11 miloane de dolari pentru a construi arme laser montabile pe vehicule. Arma celor de la Raytheon va avea 25 de kw. Publicaţia „Livescience” face publicitate americanilor, doar, doar or crăpa ruşii de ciudă! Sînt convinsă că şi Rusia are suficiente arme performante, numai că nu-şi fac reclamă.

Americanii au survolat ilegal Marea Chinei de Sud

Dacă zestrea militară americană e atît de performantă, atunci cum se face că, un avion chinez a interceptat o patrulă aeriană americană în Marea Chinei de Sud? Potrivit „Busines Insider”, armata americană a declarat că planul său de zbor de patrulare de rutină s-a desfăşurat în spaţiul aerian internaţional. Armata chineză susţine că survolul s-a desfăşurat în spaţiul lor aerian şi că Statele Unite trebuie să înceteze efectuarea de misiuni de supraveghere atît de aproape de teritoriul său. Cert este că lupta pentru putere dintre China şi S.U.A. a devenit aprigă. Economia Chinei a depăşit demult pe cea a S.U.A., iar interceptarea avionului american în spaţiul aerian chinezesc este semnalul unei schimbări geopolitice care a obligat S.U.A. să împartă scena mondială cu superputerea din Asia de Est. În America, doar 35%  din populaţie are un punct de vedere favorabil despre poporul chinez. Dar cum rămîne cu restul lumii? Cum rămîne cu I.S.I.S., creat tot de anarhiştii occidentali, acum ademeniţi în maşina de tocat a grupării teroriste? Probabil, în acest mod se realizează deratizarea democraţiei vestice!  MARIA DIANA POPESCU                                                                                                                 Sursa. http://www.art-emis.ro

DEDICAȚII POETICE: ODĂ PROFESORILOR

 ODĂ PROFESORILOR

imensitatea  iubirii cu maria botnaru

Pe-acest plai mioritic toamna este stăpână,

Crizanteme și astre ne zâmbesc în grădină,

Râd ciorchinele-n vii cu dulceață în poală,

Clopoțelul încins cheamă-n grabă elevii la școală…

 

 Iarăși pragul de piatră va-ndura mici păcate

Și o bancă, aproape un an, îi va ține în spate,

Iarăși tabla, neatinsă, vara-întreagă, de-o mână,

Lucitoare, ca lacul, un  „remember” îngână.

 

Și miroase a proaspăt coridorul vopsit,

Sclipitor este albul, pe pereți zugrăvit,

Și te temi s-o atingi,

sticla-n geam  a-mbrăcat transparența,

Ca un leagăn de vis, școala, astăzi, le șterge absența…

 

Un tărâm ce așteaptă…  spre trecut deschizându-ne ușă,

Amintiri, ani de școală, fugari, ne țin strâns, în cătușă,

Altfel vârsta-și măsoară o clădire de școală,

Cât elevii-o inundă, ea renaște-n onor și spoială.

 

 

Nu-s puteri ce-ar strivi un lăcaș de știință,

Dacă fierbe în el, ca-n știubei, zumzet de cunoștință,

Nici ruinile vremii nu-i ating, largi, ușorii,

Căci pilonii, ce-o țin, sunt din cer hărăziți,

Niște vrednici  Manole, harnici, neobosiți,

Devotați, întru templul științei trudind,

Cu jertfire în toate, întru breaslă trăind, 

Cei ce știu a dormi pe mormane de cărți și caiete

Și iubirea de prunc ce le este o aprigă sete,

Într-o luptă cu verdele vieții zidind, PROFESORII!

 

Sfinți la suflet prin chinul menirii,

 Tineri și împliniți din izvorul iubirii,

Cu răbdarea zăpezilor albe de munte,

Cu-nțeleaptă lumină, sculptată pe frunte,

Cei ce duc generații spre izbânzi, spre victorii,  

Patrioții de grai și de neam, PROFESORII!

28 septembrie 2014  Maria BOTNARU

CURIERUL DE HÂNCEŞTI: INTERVIU CU MARIA BOTNARU

Interviu cu poeta și publicista MARIA BOTNARU

Interviu cu poeta și publicista MARIA BOTNARU

,,Poezia este cuvântul îmbrăcat într-un veșmânt de idei”

- De la cine ați moștenit talentul de a scrie si cum s-a trezit în Dvs. această pasiune?

- Nu țin minte să fi scris cineva poezii în familia noastră. Părinții mei, Zinaida și Andrei Vlas, originari din satul Sărata Galbenă, Hâncești, au fost țărani înstăriți, dar având 5 copii, nu prea le ardea de poezie. Povestitorul meu din copilărie a fost bunelul meu, Petru Vlas, care în serile lungi de iarnă îmi ticluia niște povestioare, mai mult cu caracter educativ. Țin minte una, pe care mi-a spus-o pe la 4 anișori, într-un moment, când am refuzat să mi se taie unghiile cu un foarfece de croitorie. Bunelul mi-a povestit despre o situație similară cu o copiliță din vecini, căreia tatăl i-a tăiat cu toporul unghiile cu tot cu degețele, din care cauză, crescând mare, copila nu s-a măritat. Impresionată, eu i-am întins mânuța și i-am zis: „Hai, taie-mi-le, dar așa ca să mă mărit!”  Primele poezii pe care le-am învățat pe de rost, au fost rugăciunile, auzite de la bunica Iulița Vlas, pe care-mi plăcea să le declam, ca să fiu, cu siguranță, auzită de Dumnezeu. Dar poezia a pătruns în sufletul meu pe băncile școlii din satul natal. Cu mult drag îmi amintesc de dna Prelepov Ana Grigore, de dl Sângereanu George Andrei, profesori de limbă și literatură română, care au sădit în sufletul meu de copil sămânța de poezie, ce a erupt în roade peste ani.

 

- La ce vârstă ați  început să scrieți poezii?

- Primele poezii le-am scris pe la 13 ani, declamându-le în cadrul Cenaclului „Retorica” organizat de profesorul George Sângereanu, dar nu le-am păstrat, apoi pe la 15 ani mi-am făcut un caiet de creație, cu ocazia participării la olimpiada raională de limbă și literatura română, unde se cerea și creație proprie și care, probabil, a jucat un rol hotărâtor în a obține premiul I.  

 

- Mai țineți minte primele poezii scrise?

- Una din poeziile mele din acea perioadă e o poezie dedicată povestitorului meu, cu titlul: „Bunelului Petru Vlas” De brumă mângâiate ți-s tâmplele bogate,/De roua dimineții ți-s palmele spălate,/Iar cel suman călit în ploi și vânt,/Aduce-n casă miros de pământ/Și nu e om mai fericit ca tine,/Să poarte-n suflet dragoste de pâine.

 

- La început, probabil, visul dvs. a fost acela de a ține în mână prima dvs. carte cu poezii. În ce an aţi tipărit prima carte?

- Poezia cu adevărat a erupt în sufletul meu, atunci când am întâlnit un bărbat deosebit, pe Alexandru Valeriu Moraru, care m-a însuflețit să iau în serios această pasiune și s-o aștern pe hârtie. Până atunci scriam rânduri, strofe pe foi răzlețe și, deseori nici nu le păstram. Poezia trăia în sufletul meu mai mult într-o formă verbală și de multe ori doar în gândul meu, pentru că crescând 3 copii, ai parte de mai multă proză, decât de poezie. Prima culegere de versuri, IMENSITATEA IUBIRII, e un proiect, realizat cu dibăcie de d-lui, autoarea copertei fiind fiica sa, Laura Moraru. Când am luat în mâini acea culegere, am simțit același sentiment de împlinire, ca în clipa când Dumnezeu mă fericea cu un prunc. Un alt proiect de Alexandru Moraru, ce a trecut pe brio la cititor, este culegerea „URMELE DRAGOSTEI ETERNE”.

 

- Care este recenta carte tipărită?

- Recenta carte, „Poezii Patriotice”, a ieșit de sub tipar în ziua mea de naștere, la 5 septembrie, ca un cadou, un proiect, conceput și realizat, de soțul meu, Alexandru Valeriu Moraru, istoric, arhivist și publicist.

 

- Copii dvs. va citesc?

- Am trei copii: Cristina, Mihaela și Petru, pe care i-am crescut mai mult de una singură, tatăl lor fiind plecat la muncă în Rusia, cea ce a fost și o cauză a divorțului. Sigur, citesc și își expun părerile, păstrează, ca ceva scump cărțile, dăruite de mine.

Anul curent, Mihaela mi-a dedicat o poezie de ziua mea „Umărul mamei”, de care am rămas foarte impresionată, pentru că am văzut în ea o prelungire a poeziei mele. Am nişte relaţii frumoase cu copiii mei – în relații de dor nesățios, mereu aștept, mereu sunt puține clipele petrecute împreună, pentru că Cristina și Petru locuiesc la București, unde și-au făcut studiile, iar Mihaela se află în SUA. Dar cel mai neogoit dor îl port pentru nepoțelul Albert-Andrei, născut în această vară la București. 

 

- La foarte mulți  scriitori se observă în poezii durerea, dezamăgirea față de anumite probleme din societate, familie, viața personală. Dvs, când scrieţi, pe ce vă axați cel mai mult?

- Viața cu bune și rele, cu realizări și dezamăgiri, oamenii ce mă fascinează, istoria neamului românesc, dragostea de Țară și de graiul românesc, dragostea de omul iubit, sentimentul matern, ce mă topește zi de zi, natura, ce mă fascinează în orice anotimp… toate, în ansamblu, alcătuiesc tematica poeziilor mele. Mai bine zis poeziile mele se nasc din emoții, din încărcătura sufletească ce nu mă mai încape și se cere, urgent, așternută pe hârtie, ca să ajungă în sufletul cititorului.

 

- Care este emoţia ce vă domină atunci când creați?

- Plăcerea, că am creat ceva și nu am irosit secunda în van, ci am mai lăsat o urmă nouă pe pământ.

 

- Ce este pentru dvs. dragostea?

- Dragostea e un izvor, din care sorbi lacom, pe săturate și nu mai ai saț. Dragostea este soțul Alexandru, cu care rostim același cuvânt și trăim în același gând. Dragostea sunt copiii, cărora le-am dat fărâmă din mine și-mi vor duce numele mai departe.

 

- Oferiţi-ne, va rog, o definiţie metaforică a poeziei?

- Poezia este cuvântul îmbrăcat într-un veșmânt de idei.

 

- De ce aţi ales să deveniți scriitor?

- Nu am ales să devin scriitor,  am îndrăznit să fac ce-mi place, o bună parte din oameni nu fac acest lucru și e foarte trist. Sunt foarte norocoasă în această privință: scriu în orice clipă liberă și nu mă mai satur… cum se primește, las la judecata celor ce mă citesc.

                                                          Valeria SCAFARU, stagiară

Sursa:www.curierul.md

FERICIREA ESTE UN OBICEI – CULTIV-O!

Fericirea este un obicei – cultiv-o!

fericireEmoțiile au un corespondent energetic, și așa cum sunetul produs de o trubă este diferit de cel produs de un flaut, vibrația energetică a unei emoții diferă de cea a unei alte emoții. Atunci când experimentăm o stare de fericire, noi emitem vibrația corespondentă a acestei emoții, iar Universul ne răspunde oferindu-ne din ce în ce mai multă fericire. În mod similar, dacă experimentăm o stare de descurajare, noi emitem vibrația corespondentă a acestei emoții, fapt care ne determină să atragem în viața noastră oameni pesimiști și evenimente neplăcute. Acesta este principalul motiv pentru care trebuie să cultivăm emoțiile pozitive.

Noi atragem către noi la fel ca un magnet situațiile și indivizii care corespund vibrațiilor pe care le emitem, respectiv emoțiilor pe care le simțim. Altfel spus, noi avem capacitatea de a atrage în viața noastră circumstanțele pe care ni le dorim și oamenii în compania cărora preferăm să fim, ducând astfel o viață de vis, prin cultivarea unei atitudini pozitive de spirit.
Dacă vei cultiva mai frecvent emoțiile pozitive, este posibil să constați că încă mai atragi în viața ta oameni ale căror vibrații nu mai corespund celor pe care le emiți tu. Acest lucru se datorează faptului că acești oameni sunt receptivi la bucuria, încrederea în sine și pasiunea ta, dorindu-și să simtă la rândul lor aceste emoții. In schimb, tu nu vei mai fi atras de ei, pentru că energia lor nu mai vibrează la unison cu a ta. Tot ce îți mai rămâne de făcut în acest caz este să continui să îți cultivi emoțiile pozitive sperând că aceștia își vor alinia vibrațiile la cele ale sentimentelor tale, devenind la rândul lor fericiți, plini de încredere în sine și de pasiune. Reacția lor poate fi diferită. Unii dintre ei pot reacționa favorabil la emoțiile pozitive pe care le receptează din partea ta, în timp ce alții se pot îndepărta de tine, preferând să își păstreze negativitatea.

Reprimarea emoțiilor

Un motiv care te poate face să îți ignori o emoție este că de-a lungul copilăriei tale ai primit mesajul că nu este oportun să simți așa ceva. De aceea, ai învățat să îți reprimi rapid acest sentiment și să îți ocupi mintea cu altceva, astfel încât să nu te mai gândești la el. Foarte mulți oameni (îndeosebi femeile) au fost învățați că nu trebuie să simtă mânia sau competitivitatea. Bărbaților li se spune că nu trebuie să se simtă vulnerabili. Uneori, copiii primesc mesajul clar că trebuie să își ascundă încrederea în sine pentru ca oamenii să nu creadă că sunt obraznici sau aroganți. Alții învață de mici că liniștea și calmul sunt „plictisitoare”. Ei învață astfel că agitația emoțională este ceva bun, iar după ce cresc sunt atât de obișnuiți cu dramele pe care și le provoacă singuri încât nu mai pot savura experiența minunată a liniștii.

Oricare ar fi motivul care te-a convins cândva să îți reprimi sentimentele, dacă încă mai ai acest obicei este vital să renunți la el. Toate emoțiile – inclusiv cele distructive – pot fi instrumente utile care te pot ajuta să îți îndeplinești destinul. De aceea, trebuie să le experimentezi. Dacă îți vei face obiceiul de a observa chiar și cele mai subtile nuanțe ale iritării și ale nefericirii, tu vei face practic primul pas către descoperirea emoțiilor tale, care te va ajuta să iei decizia conștientă dacă dorești să le dai curs sau nu, să le amplifici sau să înveți lecția pe care ți-o transmit și să le dizolvi în iubire. De aceea, ori de câte ori experimentezi un moment de răgaz (de pildă, atunci când aștepți la semafor), întreabă-te: „Ce se întâmplă? De ce mă simt supărat?”
Dacă nu îți dai imediat seama care este răspunsul, unul din motive ar putea fi acela că mintea ta conștientă nu a fost atentă la factorul care te-a iritat. În schimb, mintea ta subconștientă a evaluat atât de rapid situația prin care ai trecut încât corpul tău fizic ți-a creat instantaneu o senzație de disconfort. Dacă te vei obișnui să fii curios în legătură cu emoțiile tale, vei începe să descoperi din ce în ce mai ușor mesajele transmise de ele.

Emoțiile sunt niște indicatori

Atunci când nu te simți în largul tău, dar nu știi de ce, nu trebuie să privești cu neîncredere ceea ce percepi. Mai bine întreabă-te: „Oare de ce nu mă simt în largul meu?” Să zicem că în adâncurile conștiinței tale nu simți că meriți să te bucuri de viață. De aceea, dacă mintea ta subconștientă descoperă un motiv care îi justifică această convingere, ea te face să simți efectiv că nu meriți să te bucuri de viață.
De regulă, oamenii își justifică singuri sentimentele negative convinși fiind că acestea au și părțile lor bune. De pildă, atunci când te simți deprimat nu mai ești tentat să îți asumi riscuri și să încerci lucruri noi, ferindu-te astfel de situațiile neplăcute, și implicit de confruntarea cu teama de eșec sau de necunoscut. Din păcate, riscurile și schimbările nu pot fi evitate, întrucât fac parte integrantă din însăși natura vieții. De aceea, este mult mai bine să accepți această realitate și să îți cultivi emoțiile pozitive pentru a reduce intensitatea dezamăgirii și a fricii de dificultăți.

Atunci când te simți deprimat, este foarte eficient să îți cultivi în mod deliberat o stare de bucurie, chiar dacă începi de la ceva foarte mărunt. De pildă, te poți bucura pentru că astăzi este o zi însorită și frumoasă. Chiar dacă lucrezi într-un birou, poți savura cele câteva pauze de câteva minute în care te poți plimba sub razele soarelui. La fel, bucură-te că poți privi pe fereastră cum înmuguresc copacii sau cum înfloresc florile. Optează în mod deliberat pentru a vedea lucrurile care îți fac plăcere și nu mai cultiva gândurile care îți alimentează tristețea.
Un alt motiv care poate conduce la depresie este vinovăția. De multe ori, atunci când îți moare cineva drag, te simți rușinat de faptul că îți vezi de viață. Nu ți se pare normal ca tu să fii fericit când persoana iubită a dispărut. Dacă te-ai gândi însă la ce ți-ar dori această persoană, ți-ai da seama că aceasta nu ar prefera nicio clipă ca tu să te scufunzi în suferință. De altfel, sufletul ei știe că îi ești loial și că îl iubești sincer. De aceea, nu trebuie să-i dovedești acest lucru cramponându-te de tristețea ta. Cea mai frumoasă manieră de a-i onora pe cei dragi constă în a îmbrățișa viața.

Așa cum spuneam, cândva am făcut greșeala să cred că trebuie să fiu într-o stare de spirit pozitivă în fiecare moment al fiecărei zile. Mai târziu am înțeles că un obiectiv mult mai realist ar fi să îmi propun să trec la o stare de spirit pozitivă de îndată ce îmi dau seama că alunec către negativitate. Am realizat astfel că cu cât rămân mai mult într-o stare de spirit pozitivă, cu atât mai deplin este succesul meu, orice aș face. Entuziasmul, creativitatea, bucuria și iubirea ne fac să fim buni la orice: să fim un părinte mai bun, un copil mai bun, un prieten, un șef sau un angajat, un cetățean și un om mai bun. Noi avem la dispoziție resurse infinite, asociate cu emoțiile pozitive pe care le controlăm prin intermediul Panoului de Comandă al Destinului Personal, amplificându-le volumul ori de câte ori acesta tinde să scadă în intensitate.

Merită să faci în fiecare zi efortul de a-ți crea noi obișnuințe emoționale, mai pozitive. Procesul nu diferă prea mult de exercițiile fizice. Chiar dacă începi cu o simplă întindere după ce ai stat prea mult în fața calculatorului sau a televizorului, îți dai imediat seama că te simți mai bine și îți dorești să faci mai mult.

După cum spunea cândva scriitorul Elbert Hubbard: „Fericirea este un obicei – cultiv-o!“

SURSĂ: http://www.drumuricătretine.wordpress.com

ANIVERSĂRI: POETA MARIA BOTNARU A MAI LANSAT O CARTE

ANIVERSĂRI: POETA MARIA BOTNARU A MAI LANSAT O CARTE

 Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Se pare că pentru cunoscuta poetă şi publicistă Maria Botnaru a devenit o  frumoasă tradiţie, ca în ajunul zilei de naştere să scoată de sub tipar câte o carte,

s-au mai bine zis câte un volum de versuri. Astfel s-a întâmplat şi anul acesta, în seara zilei de 4 septembrie un curier special a poposit acasă la distinsa Doamnă cu tirajul noii culegeri “Poezii Patriotice” editată la Chişinău.

Cred că vă daţi bine seama că autoarea a adunat sub coperta noii plachete de versuri cele mai frumoase poezii şi poeme scrise în ultimii ani la  tema respectivă şi publicate partial în cărţile Domniei sale sau pe paginile portalului său Imensitatea Iubirii cu Maria Botnaru (www.tighinaromaneasca.wordpress.com).

 

20140904_211941Această Doamnă talentată şi dacă vreţi excepţională, fiindcă aşa este, a izbutit din nou să  bucure cititorul cu lucrări actuale, originale, scrise cu sufletul şi trecute prin inimă. Cartea are 100 de pagini care cuprind un număr impunător de poezii ancorate în dragostea de Neamul românesc, de limba română, de istoria noastă milenară plină de eroism, dar şi dramatism.

 

Volumul conţile multe dedicaţii poetice închinate Marilor Bărbaţi ai Neamului românesc: Mihai Eminescu, Mareşalul Ion Antonescu, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Ion şi Doina Teodorovici, Gheorghe Buzatu, Ion Măldărescu, Valeriu Gafencu, etc.

 

Nu voi dezvălui detaliat conţinutul cărţii, dar va asigur că în scurt timp, cartea va fi căutată „ ca pe floarea de leac” de toţi cei cărora le place poezia patriotică, de toţi cei cărora le plac versurile Marelui Eminescu, Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Petru Cărare, Dimitrie Bolentineanu, Grigore Vieru, etc. 

Cât pe ce să-mi scape faptul că de această dată, Doamna Maria Botnaru este nu numai autoarea frumoaselor poezii destul de semnificative şi reuşite din punct de vedere al tematicii şi subiectelor propuse, dar şi autoarea copertei, realizată cu măestrie. Bănuiesc eu că de acum încolo, copertele  viitoarelor cărţi ale Doamnei Maria Botnaru vor avea acelaş nume.

Azi, 5 septembrie 2014, autoarea a împlinit onorabila vârstă de 56 ani. Din numele tuturor cititorilor, colegilor şi prietenilor îi dorim Sănătate, Fericire, Dragoste, Inspiraţie şi noi şi noi cărţi.

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU                                                                                                     LA  MULŢI ANI, IUBITA MEA MARIA !

 Cu dragoste şi mândrie pentru autoare,

                                 Alexandru Moraru

PS! Nu există nici în cer, nici pe pământ o mai înaltă apreciere a cea ce scriu, decât surpriza, pe care mi-ai făcut-o azi, îngrijind și editând această culegere de versuri. Mulțumesc pentru tot ce faci vis-a-vis de creația mea și de fericirea pe care mi-o dăruiești în fiece clipă trăită lângă tine.                        Cu tot sufletul, Maria Botnaru

ADEVĂRUL DESPRE EBOLA, “MONSANTO”, BILL & MELINDA FOUNDATOS” ŞI “FUNDAŢIA SOROS”

                          Se minte cu neruşinare

Maria-Diana-PopescuPe principiul, „ban la ban şi păduche la păduche”, Bruxelles-ul susţine ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania, „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, a afirmat, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, relatează A.F.P. Cîtă demagogie! Potrivit acestei declaraţii tîmpe, înseamnă că germanii, atunci cînd îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întîmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor care reprezintă o cîtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gîndit matale? Pe fondul războaielor şi al crizei care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcînd pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză indispensabil decimării populaţiei sărace, şocuri şi experimente periculoase, precum teribilul virus Ebola, despre care se minte cu neruşinare acută că ar fi originar din Africa.

„Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a induce frica”

Cu un an în urmă scriam în editorialul „Programul rabla pentru politicieni, bancheri şi imperii” că o fiolă cu un virus nou, numit Guanarito,  a dispărut din laboratorul de cercetareGalveston National Laboratory, din oraşul Galveston, Texas. Anunţul fusese făcut de canalul de televiziune U.S.A. Today. Laboratorul, estimat la 174 de milioane de dolari, aparţine Universităţii din Texas, este dotat cu mijloacele necesare care îi asigură un nivel ridicat de securitate, astfel acolo se poate lucra cu unele dintre cele mai periculoase virusuri. Se pare că virusul mortal pentru om a ajuns pe mîna unor descreieraţi şi este folosit pe post de bombă biologică. Scott Weaver, şeful laboratorului declarase atunci că dispariţia fiolei dintr-o cameră frigorifică încuiată a fost descoperită în timpul unui control de rutină. Pe naiba, fiola a fost moşită în acel laborator ca să fie încredinţată stăpînului pentru utilizare în scopuri criminale: mărirea profitului marilor concerne farmaceutice, concomitent cu practicarea eugeniei la nivel planetar, pe banii celor ce urmează să moară. Tonele de vaccin gata ambalate nu pot aştepta la infinit nevîndute în magaziile acestora. Reporterul de investigaţii Jon Rappoport relata în Infowars: „Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a invoca frica. Producerea fricii este un element standard în exercitarea controlului de sus în jos asupra populației. Când oamenii se tem, sunt obedienţi, sunt ascultători faţă de autoritate. Şi asta e ordinea de zi.” 

Medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică

Propaganda despre care vorbeşte reporterul de investigaţii Jon Rapport este de fapt un război „bio-psihologic”, un război informaţional, care se reflectă în cifrele oficiale ale morţilor date publicităţii şi în limbajul apocaliptic al mass-media subordonată intereselor aceloraşi păpuşari. Dr. Ben Neuman, într-un interviu pentru Bloomberg News, a recunoscut că virusul Ebola nu este motiv de panică, ci o justificare pentru ca industria farmaceutică să poată pune pe piaţă pentru „cobai” nu un singur „leac” cu dus şi întors, ci un complex de medicamente cu dedicaţie, pe care guvernele ţărilor sărace vor fi obligate să dea grămezi de bani. Publicaţia Navy Times scrie că medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică. Search NewsGlobal îşi pune următoare întrebare: „Din ce motive Centrul de Control şi Prevenirea Bolilor (C.D.C.) este proprietarul unui patent pentru o anumită radăcină de virus Ebola, cunoscut ca EboBun, numărul de inregistrare a patentului, CA2741523A1 fiind premiat în 2010. Poate ne spune Obama de ce există Ebola şi de ce C.D.C, parte a guvernului american, are în proprietate acest patent ca singur organism abilitat?” Dacă veţi viziona pe YouToube filmul „În minciuni avem încredere”[1] veţi găsi mărturii grăitoare cu privirea la faptul că SIDA, Ebola şi, adaug, gripele aviară, porcină, mexicană et caetera au fost create în laboratoarele americane, ca potenţiale arme biologice.

Un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates

Mai departe scrie „Search NewsGlobal” că Ebola pare să fi venit de la un nucleu care are în centrul său un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates. Monsanto care deţine Tekmira Pharmaceuticals a dezvoltat un vaccin Ebola, care a fost testat pe oameni cu rezultate pozitive. Cu toate acestea, a fost pus în aşteptare de „Monsanto” şi „F.D.A”, ceea ce a dus la un protest al medicilor care cer ca interdicţia să fie ridicată. De cînd recrudescenţa Ebola s-a intensificat în Africa de Vest acţiunile „Tekmira Pharmaceuticals” au crescut brusc iar investitorii se aşteaptă ca vaccinul să fie reexaminat şi eliberat pe piaţă”. C.D.C. al SUA susţine că virusul Ebola s-a răspîndit din cauza lipsei de igienă din spitalele din Africa. „Search NewsGlobal” mai consemnează că nu poate fi o coincidenţă faptul că un laborator de bio-război într-un spital din Sierra Leone are o lungă listă de investitori celebri printre care şi cunoscuţii miliardari eugenişti George Sörös, Bill și Melinda Gates. „Spitalul Guvernamental Kenema din Sierra Leone, de unde a reizbucnit Ebola, găzduieşte un nivel al S.U.A. de biosecuritate[2], într-un laborator de cercetare în arme biologice cu link-uri către Bill şi Melinda Gates Foundation şi Fundația Sörös. Acolo, oamenii de ştiinţă în bio-apărare ai S.U.A. au lucrat zeci de ani pe febre virale, cum ar fi Ebola. Intuind că lucrătorii din domeniul sănătăţii au folosit Ebola ca pe un truc pentru a ucide oameni şi a colecta părţi ale corpului lor şi bazîndu-se pe declaraţiile unei asistente, care ulterior, conform unei obişnuite practici represive a fost declarată bolnavă mintal, localnicii au aruncat cu pietre în spital şi în secţia de poliţie. „Între timp, acest laborator de bio-arme din Sierra Leone este în curs rapid de a fi închis, pentru a se evita investigaţiile poliţiei. Multi-miliardarul George Sörös, apropiat al preşedintelui din Sierra Leone, este un investitor de frunte în aşa-numitul triunghi al Bermudelor Ebola din Sierra Leone, Liberia şi Guineea”

MARIA DIANA POPESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro

———————————————————–

CUM AR TREBUI SĂ FIE FEMEIA PERFECTĂ… DE ROBERT IONESCU