DULCEA MEA, SĂRATA-GALBENĂ !


DULCEA MEA, SĂRATA GALBENĂ !

 

Mă prind în mreje amintirile, cer alinare

Și caută copilăria ce a rămas în depărtare,

Îmi joacă iar pe ale cugetului strune,

Le răscolesc să nu adormă în tăciune.

Au năvălit ca uraganul neașteptat… Din nor,

sunt pasărea ce a revenit la ciuibul cald cu dor.

 

 

Când treci de vechii codri, răsare o câmpie

Cu dealuri, lănțuite în formă ascuțită de briceag

Și cu păduri ce stăvilesc puterea vântului pribeag,

Cu lacuri ce-oglindesc această neîntrecută armonie,

Cu o biserică ce n-a gustat nicicând din vaga eresie

Și a sunat din clopote chiar și în comunista de stihie…

Căci Domnul a răsădit aici sămânță în glie, din plin,

Și a plămădit cu iscusință un colțișor din raiul lui, divin.

Destinul a hărăzit anume aici cununi de ploi cu soare

Și zâmbetul ce consătenii știu să-l poarte ca la sărbătoare.

A botezat-o dulce, Sărata Galbenă pentru vecie

Și a răstignit lângă artera sudică a ei moșie.

Un sat deosebit  din ale Basarabiei hotare,

Un sat ce mi-a crescut un suflet prea fragil

Și a strecurat în el parfum de lăcrămioare,

Ce-l port și azi în sânge și în ochiul meu, senin.

Talente iscusite-a altoit aici fără cruțare:

Se cântă, se dansează și se glumește în potop

Și dacă din aceste daruri cineva nu are,

Se bucură pentru vecinul ce a înfruptat acest noroc.

Aici și pomii cresc cu rădăcină mai adâncă,

Și o prietenie rară se preface lesne în comoară,

Aici izvoarele-s mai reci, se nasc din guri de stâncă,

Căci sunt sfințite în „luna lui cuptor”, în plină vară.

Aici copiii mici sunt logodiți cu hărnicia

Și din al mamei lapte învață sfânta omenie,

Iar dacă vrei să înțelegi din ce rodește poezia,

Vino în zi de nuntă, să guști nespusă feerie…

Aici și cartea este oaspete în capul mesei,

Și este cea mai mare zestre a miresei,

Iar cel de nu se logodește cu înțelepciunea,

Nicicând nu înțelege al vieții sens – minunea.

 

Simt inima, cum se topește de plăcerea ce-o adună,

De-ar ști cât mi-e de cald la vatra mea, străbună,

De-ar ști cât e de dulce lacrima de fericire,

Ar înțelege firul ierbii cum e suprema împlinire.

Pentru sătenii mei cer ruga, Doamne, îndeplinită,

Un ocean de sănătate inundă peste ei, fără limită

Și-n gura cea de rai, de a ta putere zămislită,

Revarsă un izvor de veșnică viață,  fericită!

 30 aprilie 2012   Maria Vlas Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la DULCEA MEA, SĂRATA-GALBENĂ !

  1. Simion Rosca posted to Maria Botnaru
    28 iunie lângă Chisinau
    Salut, Maria!
    Cred că îţi mai ţii minte sătenii? Am glumit, ştiu, că-i ţii minte.
    Ţi-am citit poezia despre satul natal şi demult vroiam să-mi spun păsul, dar nici de cum nu nimeream la com. Aşa, dar…
    Poezia e super!!!
    Exact aceleaşi sentimente mă năvălesc şi pe mine de fiecare dată,
    când am ocazia să trec prin sat. Aşa pozie poate să scrie numai acel care a alergat desculţ pe ulicioarele colbuite ale satului sau care a cutreierat dealurile şi râpile din Briceag, Ponoare, Burdugeni şi nu numai. Felicitări şi sincer mă bicur pentru tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s