VERSURI: CĂSUȚA PĂRINTEASCĂ


DORUL DE BAȘTINĂ

De unde începe o dragoste de țară?  

De la pragul, obosit din așteptare, al casei părinteși, din vorba blândă și duioasă a maicuței, din povețele concise ale tatălui, din îngemănarea sufletească a fraților și surorilor, de care nu te mai dezlipești niciodată… Poate din curiozitatea copilărească de-a afla ce e mai departe de gardul ce mă ținea izolată de lume;  poate din râpile de nisip cu guril uriașe căscate, care mă rupeau de la realitate pe toată ziua;  poate din stâna de oi unde lătrau strașnici câini „lupi”, cum îmi închipuiam eu pe atunci, dar unde era cel mai gustos lapte după o zi de „chin” prin ponoare;  poate de la cuptorul fierbinte al celor mai minunați bunei, Petru și Iulița Vlas, care mi-au îmbalsamat sufletul cu atâtea povești, basme, legende, istorii hazlii, l-au învățat să se roage și să mulțumească pentru orice Domnului. Nu știu ce va răspunde fiecare din voi, dar eu de acolo am început a fi om și a iubi Patria… 

Când începe acest dor să macine,  să chinuie,  să  doară?  

Cred că după plecarea părinților „în lumea celor drepți”, pentru că odată cu ei se risipește și o parte din tine, ți se duce suportul, aprecierea, curajul, stâlpul adevărului, spre care erai mereu orientat…  dar supraviețuiești mai departe, căci ești dator și tu în fața copiilor pe care i-ai născut, crescut și pornit în lume…

Pentru mine căsuța părintească e cel mai sfânt loc de pe pământ și pe unde nu m-ar purta grijile și nevoile vieții, o revenire la baștină este un val de noi puteri, pentru că acesta e locul unde sufletul își află odihna, alinarea, bucuria…

 

CĂSUȚA PĂRINTEASCĂ

 

Copiii nu-nțeleg al vieții zbor,

Părinții adună lacrimile-n nor,

Căsuța părintească nu te iartă,

De uiți scânteia, adormită-n vatră…

Demult nu mă mai ispititea amara,

Nu mă trezea în miez de vis, sărmana,

Mă aștepta cuminte cu cămara

Și chipul mamei,  ce-mi păstra dojana.

Și a aprins tot soarele-n ferestre,

Când am călcat smerită în poveste,

Mi se părea tot Universul se agită

Și ar putea cu totul să mă-nghită.

Mi s-a topit din suflet tot mohorul

Ce l-am agonisit din despărțire

Și a înflorit îndată dulce dorul

Ce m-a purtat în lungă rătăcire.

M-a așteptat și zi, și noapte să revin,

Prin geamul trist visa s-o mai alin,

Mi-a așternut covor de iarbă grasă

Și-a tors prea răbdătoare dor de casă.

A pus frunzari la cumpăna fântânii

Și a dresat, cu-nțelepciune, chiar și câinii,

A împânzit ograda cu floricele viorii,

Ce mult visa s-audă glasuri de copii…

„In plină vară geamul uite-a lăcrămat

Sau a trecut, măruntă, ploaie vie?”

Imbrățișez copilul meu, cel neastâmpărat:

„Băiatul meu, căsuța plânge din mare bucurie,

Deși-au vâslit atâți cocori spre zare,

Nu obosește buna din amarul de-așteptare!

Când voi pleca și eu spre steaua înălțată,

Să-i tot aduci nepoții mei măcar s-o vadă… ”

30 martie 2012    Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VERSURI: CĂSUȚA PĂRINTEASCĂ

  1. eumiealmeu zice:

    fericiți cei care au avut parte de o căsuță părintească … 🙂

    • Mulțumesc pentru vizită.
      Cu adevărat am avut cei mai minunați părinți care mi-au dăruit o copilărie fericită.Casa părintească este locul unde evadez din forfota orașului și o fac de câte ori am posibilitate. De acolo revin mai bună, mai calmă, mai împlinită… E minunat să ai o căsuță părintească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s