FRUMOASE EVENIMENTE LA LICEUL „UNIVERSUM”


O sărbătoare dublă pentru Sărata Galbenă

 Ziua Internaţională a Pedagogului. Pentru cadrele didactice din liceul “Universum” Sărata Galbenă a fost o sărbătoare dublă. A avut loc şi lansarea ziarului instituţiei de învăţămînt…

Pedagogul a fost, este şi va rămîne mereu un îndrumător în  lumea cunoştinţelor. Înzestrat cu bunătate sufletească, răbdare, înţelepciune, dăruire de sine dascălul dintotdeauna a ştiut să altoiască dragostea de carte şi omenia discipolilor săi. Data de 5 octombrie este una semnificativă pentru noi toţi. Îi aducem cu drag florile recunoştinţei.

În dimineaţa zilei de sărbătoare, profesorii au fost întîmpinaţi de către elevi cu flori, o emblemă-simbol a cunoştinţei şi o fotografie ce reflecta activitatea acestora în timpul lecţiiilor. O surpriză cu totul deosebită a urmat către amiază. În zi de sărbătoare a avut loc lansarea ziarului liceului, “Universul”, care are menirea de a-i promova pe copiii dotaţi, a propune sfaturi utile tuturor. În publicaţia periodică vor fi publicate şi spicuiri din regulamentul intern al liceului, dar şi cel de absolvire. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită şi de un program artistic pregătit de către elevii clasei a XII-a “R”. Cu un buchet de cîntece a bucurat ascultătorii talentata elevă Daniela Ştefancu. Un recital de excepţie a prezentat ascultătorilor Doina Solomon, elevă în clasa a XII-a. La eveniment a fost în calitate de oaspete absolventa liceului, scriitoarea Maria Botnaru (Vlas). Dumneaei a adus drept omagiu dascălilor un recital de poezie. Prezenţi la frumoasa serbare au fost şi profesorii veterani ai instituţiei. Blănuţă Anatol, unul dintre ei, fost profesor de fizică, ne-a mărturisit, cuprins de emoţii, că anii petrecuţi pe tărîmul pedagogiei au fost cei mai frumoşi. “Ei şi-au lăsat o amprentă luminoasă în calea amintirii”, a menţionat dlui. Din partea autorităţilor publice locale, cu un mesaj de felicitare în semn de recunoştinţă pentru cadrele didactice a venit viceprimarul localităţii Valeriu Taras. Dlui a subliniat că nimeni altul decît profesorul este cel care îşi aduce un aport deosebit în educarea tinerei generaţii. Directorul liceului Anastasia Pascaru a menţionat că profesorul are un rol primordial în dezvoltarea tinerei generaţii, este cel care aduce lumină în sufletele copiilor. Activitatea s-a finisat cu înmînarea ziarului liceului, gratuit, tuturor cadrelor didactice şi veteranilor. Deci, le urăm şi noi multă sănătate, răbdare şi realizări pe tărîmul pedagogiei.

Sergiu  ŞTEFAN, LT „Universum”,  Sărata Galbenă

PROFESORII MEI: de la stânga DL ANATOL BLĂNUȚĂ, DNA MARIA BOTNARU, DNA AGREPINA COVÂLEAC ȘI DL VASILE POPA

PRIMUL ZIAR AL LICEULUI „UNIVERSUM”

3 noiembrie 2012 Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CURIOZITĂȚI și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s