DESTINUL MARELUI ROMÂN


DESTINUL MARELUI ROMÂN!

Dumitru-Matcovshi

Scriitorul şi academicianul Dumitru Matcovschi (73 de ani) a decedat în seara de 26 iunie la spitalul din Chişinău în care, la 14 iunie, suferise o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unei tumori cerebrale.
Decesul a fost înregistrat la orele 23:20, potrivit informaţiilor oferite presei.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru şi este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Republica Moldova.

dprp.gov.ro

La sfârşitul anului 2011, preşedintele României, Traian Băsescu, i-a conferit lui Dumitru Matcovschi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatură”.

Preşedintele României l-a decorat pe Dumitru Matcovschi „în semn de înaltă apreciere pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care a promovat valorile naţionale şi culturale ale României, militând pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării şi contribuind la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni”.
Scriitorul a primit distincţia la 25 aprilie 2012, la Chişinău.

“Născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Raşcov din judeţul Soroca, Dumitru Matcovschi devine, peste ani, unul dintre cei mai mari poeţi ai Republicii Moldova, recunoscut în critica literară pe plan internaţional, un simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia”, se arăta într-un comunicat de presă emis de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu prilejul evenimentului.

“Debutând în anul 1963 cu placheta de versuri „Maci în Rouă”, Dumitru Matcovschi cade, pentru prima dată, victima regimului totalitar atunci când, cinci ani mai târziu, volumul său de versuri „Descântece de alb şi negru” este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv.

Poetul continuă, însă, lupta pentru limba română, iar în anul 1988, în calitatea sa de redactor-şef al revistei „Nistru”, devenită, ulterior “Basarabia”, are curajul să publice istoricul articol „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru alfabetul latin.

Dumitru-Matcovschi-Neamul-CainÎn revista „Basarabia” condusă de poetul Dumitru Matcovschi a văzut lumina tiparului şi Sfânta Scriptură în alfabet latin, precum şi „Doina” lui Mihai Eminescu.

În plin avânt al mişcării de eliberare naţională, la 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi a suferit un accident tragic, în urma căruia a scăpat cu viaţă în mod miraculos după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale.
Deşi marcat de acea întâmplare, Dumitru Matcovschi îşi continuă activitatea, opera sa constituind una dintre cele mai valoroase moşteniri lăsate literaturii române”, se mai aprecia în acelaşi comunicat.

Sursă: Elldor.Info

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s