LA ANIVERSAREA CELOR 80 DE ANI


La aniversarea de 80 ani, cu 48 ani de preoţie

 

Săptămîna curentă, părintele Teodor Zagnat de la Sărata Galbenă a marcat jubileul de 80 ani de la naştere. Au venit preoţii din raion, rude, prieteni cu urări de bine. A fost un eveniment triplu cu multe surprize.

Anii s-au scurs pe neobservate. Părintele Teodor a trecut prin multe pe parcursul vieţii. Bunul Dumnezeu l-a învrednicit să ajungă şi la jubileul de 80 de ani. La începutul activităţii sale a oficiat servicii divine la Bălţi, Briceni, apoi s-a stabilit cu traiul în comuna Sărata Galbenă. În zi de mare sărbătoare, părintele a marcat 80 de ani ai vieţii sale, 48 de ani de preoţie (dintre care 33 în comună aceasta) şi 50 de ani de căsnicie împreună cu preoteasa Olimpiada. Cu acest prilej, în dimineaţa zilei de marţi, împreună cu un sobor de preoţi a fost săvîrşit un serviciu divin în biserica din sat. La eveniment au fost preoţii din parohiile raionului, protopopul de Hînceşti părintele Ioan (paroh al bisericii din Ciuciuleni), corul bisericesc de la Mănăstirea Răciula, părintele Constantin de la parohia din Iaşi (România), rudele, şi enoriaşii din localitate. Ne-am bucurat că la serbare a venit şi părintele Petru Ciobanu de la parohia din Nisporeni, care este un urmaş în preoţie a părintelui Teodor. Către final dumnealui i-a adus sincere mulţumiri părintelui omagiat pentru contribuţia adusă în devenirea sa ca preot. Soborul de preoţi prezent s-a adunat în mijlocul bisericii şi i-a cîntat solemnul „Mulţi ani trăiască!”. În dar omagiatului i s-a oferit o pereche de straie preoţeşti albe pentru a le îmbrăca la sărbători. Creştinii au venit cu buchete de flori şi cuvinte de recunoştinţă. Protopopul de Hînceşti, părintele Ioan, i-a mulţumit omagiatului pentru sfaturile şi sprijinul acordat la început de cale pe drumul preoţiei. „Evenimentul coincide şi cu serbarea celui de al doilea sinod egumenic, moment foarte important. Am putea spune că părintele Teodor păşeşte spre vîrsta patriarhatului. Merită pe bună dreptate să i se acorde titlul de cetăţean de onoare al comunei Sărata Galbenă. Îi aducem astăzi recunoştinţă din tot sufletul, fapt foarte important pentru un preot”, a subliniat părintele Constantin de la parohia din Iaşi. „Mulţumim lui Dumnezeu că l-a păzit pe părintele Teodor să ajungă la cei 80 de ani. Datorită răbdării sale, sufletului mare a avut posibilitate să slujească lui Dumnezeu mulţi ani. Este un viu şi bun exemplu pentru toată preoţimea episcopiei noastre”, a mai adăugat protoereul Mihail Trofim, parohul bisericii de la Bujor. Primarul localităţii, Dl. Ștefan Vlas, a exprimat sincere urări de bine părintelui şi întregii sale familii cu acest prilej. „Ne bucurăm că aţi ajuns la aşa o vîrstă onorabilă. Aţi depus suflet, efort şi sacrificiu pentru localitatea noastră. Titlul de „Cetăţean de onoare” îl veţi primi oficial chiar azi, iar înmînarea panglicii oficiale o vom face la data de 7 iulie cînd îl vom avea ca oaspete pe episcopul de Ungheni şi Nisporeni, părintele Petru”, a menţionat dl primar. Vom menţiona că părintele Teodor este unicul paroh din episcopia de Ungheni şi Nisporeni cu aşa vîrstă înaintată şi experienţă bogată de aproape 50 de ani de preoţie şi 50 de ani de căsnicie. „Bunul Dumnezeu să vă aducă tot parfumul binelui, să nu ne înstrăinăm, ci să fim mai aproape de Dumnezeu”, a fost mesajul de mulţumire rostit de omagiat pentru toţi la final.  
      21 iunie 2013  Sergiu ŞTEFAN

Sursa: Curierul de Hâncești. md

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s