FELICITARE DE ZIUA PROFESORULUI


F E L I C I T A R E

SARATA GALBENA A MARIEI BOTNARU

În fiecare an, de ziua profesorului, trec prin emțoii deosebite, pentru că am gustat și eu din sudoarea acestei pâini, lucrând la Școala internat pentru copii orfani din orasul Tghina timp de 10 ani. Vin să mărturisesc, că această profesie este arta de a modela sufletul. În majoritâtea cazurilor, noi suntem un produs al acestor croitori de suflet și semănători de lumină. Cine dintre D-stară nu-și amintește de un profesor, cuvântul căruia ii oprea respirația pentru o bună bucată de timp. Cuvântul – iată unealta de lucru a profesorului și slavă celui, care știe a dirija sufletul copilului prin această baghetă magică, care știe a semăna în sufletul copilului semințele adevarte ale înțelepciunii, omeniei, dragostei de neam si de țara, ca apoi, pe îndepărtate meleaguri, să se bucure de roadele muncii sale …

Ce-i lipsește întotdeauna profesorului?

Răbdare, timp și sănătate, anume aceste trei dolianțe aș vrea să i le măsoare Domnul din plin și să i le dea fiecăruia. Succese dragii mei colegi, dragii mei profesori, cei de m-ați condus pe mine și pe copiii mei în țara cunoștințelor, puteri colosale în dăruire până la epuizare și un mare noroc de copii înțelepți, de părinți înțelegători, de pace și susținere în familiile D-stră, si de un cuvânt bun din partea celor, în care v-ați zidit sufletul.

Să ne trăiți la mulți ani!

CU DRAG DE VOI, PROFESORI!

getimage

Înecată de ploi, rătăcită-n păduri de nevoi,

De al vremii coșmar necruțată de soartă,

Cu o frunză de nuc toamna-mi sună vioi:

Inundată-n aroma gutuilor coapte iar tânjește o școală-n Sărata!

Vin la margini de dor, unde-i vatra,

Să mai scad înc-o filă din anii de-avere,

Cu o arşiţă-n piept, de Sărata,

Iarăși geme călcâiul de mare plăcere,

Trudit colb, din ţărâna de-acasă, îl cere.

Iată stau, ca eleva cuminte, la prag,

Rechemată de-un dascăl cu voce de mag,

În fiori, peste timp aşteptată,

Iar mă văd în copila cu fundă ciudată.

Și cuprinsă în mreji, de-amintiri torturată,

Mă închin , cu respect, să fiu iarăși cruțată,

Că amarul din griji și necazul din ploi,

Au zidit ani de timp între noi.

Iar ating urma cretei în palme-ncrustată,

În culcuşul lor moale las o carte, răsplată,

Și cu tâmpla lipită de-nţeleaptă și caldă privire,

Dezbrac sufletul meu în vers alb, de înaltă iubire…

Va mai curge șuvoi de nevoi,

Dese ploi vor stresa a mea pleată

Și de dorul de voi fi-voi iar necruțată…

Prind o frunză la piept, amintire de soi,

Inundată de-aroma gutuilor coapte,

De-a ta voce, prin vremi, deşteptată,

Voi tânji după şcoala din leagăn de vise, Sărata!

5 octombrie 2013 Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ATELIERE DE CREAŢIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s