ETERNUL EMINESCU PE BOLTA ROMÂNEASCĂ


Eternul Eminescu pe bolta românească         

                                                           „Eminescu este expresia integralã

                                                            a sufletului  românesc” N. Iorga

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARUFiecare popor se poate lăuda cu anumite personalități remarcabile, celebrutăți, care și-au consacra destinul deplin întru prosperarea acestui neam. Norocoși, noi, românii, îl avem pe  Eminescu,  cel care este „unic ca Dante, ca Shakespeare, ca Petrarca, ca Ronsard, ca Goethe sau ca Byron. Și e unicul român romantic de talia marilor romantici ca Lamartine, Vigny, Musset, Hugo, Heine, Novalis, Schiller, Byron, Leopardi, Pușkin și Lermontov” (Ion Ionescu Bucovu „ Eminescu la a 163-a aniversare de la naștere„)

Eternul și dintotdeauna actualul, Marele Eminescu.

Norocoși de mici, alintați cu poezia „Somnoroase păsărele”, impresionați de poemul  „Lucefărul”, de „Scrisorile” și de  gama inpunătoare de poezii, ce te mișcă cu profunzimea cunoștințelor și simțul patriotic pronunțat al poetului, ce te fascinează cu  măiestria prin care  înalță sentimentul cel mai sfânt, iubirea, pe care a plâns-o și a cântat-o cu lira sa în atâtea și atâtea versuri de o incomparabilă și desăvârșită finețe.

Și marele merit al acestui strămoș nu este numai versul său nemuritor, care trece bariera timpului și rămâne să dăinuie peste ani, ca un luceafăr în poezia românească, or și lucrările sale publicistice, citite cu ardoare de floarea epocii eminesciene, or mai puțin citate pe timpul său, dar și mai puțin în zilele noastre, pentru că înțeapă cu adevăr solid, cu sinceritatea abordării, cu lăcomia adevărului, spus verde în ochi; din care țâșnește, ca o vână de izvor, dragostea profundă de neam, de grai și de tot ce este românesc.

Multora le-a stat în gât activitatea ziaristică a lui Eminescu, ca redactor al periodicului „Timpul”, și mai multora le surpa carierele, înferând lașitatea și dezgustul lor pentru poporul, care  zăcea în sărăcie, subjugat de regimul regal austro-ungar. Mizeria politicianistă, fiind ziarist asistă zilnic la dezbaterile din Camere, a format din pana sa o tribună, de unde putea să-și  lanseze ideile de condamnare, de dezaprobare a tot ce era străin neamului românesc, dar cu tot dinadinsul era promovat ca ceva folositor Țării și neamului. Ce alta, dacă nu durere nedeghizată, deschisă, palpitantă denotă rândurile, ticluite de inima poetului, în legătură cu legile promulgate de statul român. Dacă am raporta acest mesaj la perioada actuală, oare nu am răspunde, că Eminescu rămâne actual și azi, și-n vecii vecilor, cât va exista corupția și mafia.

„Peste noapte şi prin surprindere am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului …Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern.

…Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie.

Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată. Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” (Timpul, 23 mai 1882) 

Atâta adevăr, atâta grijă și  atâta compasiune pentru neamul românesc aburește din citatul următor, încât te cutremuri la gândul: de ce n-am mai învățat a deosebi boabele coapte de neghina, ce intoxică pânea noastră cea de toate zilele.

 “Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.“

„sărăcia şi urmările ei morale – adică asupra moralului precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie”… „Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei”… (Timpul, 30 iulie 1881).(citat preluat de pe portalul Melidonium, 6 ianuarie 2014)

Eminescu a ochit încă din anul 1881asupra realității de azi și, cu mare regret, constatăm că nu am ajuns atât de departe cum ne credem: „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer”

Despre unitatea poporului român și integritatea sa statală, fapt de care noi, Basarabenii, plângem de 200 de ani, lipsiți de graiul matern, de umărul frățesc, înrobiți și spiritual, și teritorial, înjosiți și numiți naționaliști cu ură de către colonizatorii ruși, atunci când rostim o vorbă în limba maternă, Mihai Eminescu a scris și a luptat cu tot sângele românesc, clocotind de ură față de încercările de-a dezbina, fărâmița statul și neamul român. Și peste 164 de ani, vorbele genialului Eminescu rămân un adevăr incontestabil. Și la acest subiect aș mai atașa o întrebare: Până când, voi, cei ce vă numiți demnitari de stat, veți pluti cu fundul în două luntri, numindu-vă români și sărbătorind Nașterea Domnului cu rușii, care au supt și sug seva acestui popor îngenunchiat. E dulce sângele nostru și vă este pe plac? Pentru ce atâta înjosire, de ce ne mișcăm noi spre unire cu atâtea jertfe patriotice și cu așa pași lenți, sau e comod pentru afacerile D-stră, legate de  imperiul răului?

“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XlV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la (anul – n.n.) 1200 şi până la (anul – n.n.) 1700. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. (Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol. IX). „Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii (formării n.n.) statelor noastre” (Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122). 

De ce nu avem, în mod obligator , în fiecare școală unul din multiplele țipete literare ale poetului despre limba română. Veți obiecta despre pluralismul părerilor ? Ce limbă predă elevilor profesorul de limbă și literatură română, dacă nu este de acord cu cea ce a dăinuit peste ani și a devenit și azi o lozincă stringentă a vorbitorilor de grai românesc.

 „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”,                                     „Numai în limba sa omul își pricepe inima pe deplin”                                       „Copilul nu învață numai a vorbi corect, el învață a gândi și a simți românește”.                                                                                                                                      „Limba e muzica celui mai mare maistru al ei, muzica nu e decât limba română pusă-n muzică.”                                                                                                                „Limba este insăși floarea sufletului etnic al romanimii.

 

De ce la intrarea în parlamentul Țării, în primăriile orășenești, județene și comunale, nicăieri nu am întâlnit nici un citat, născut de creierul genialului poet?

 „Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” („Timpul” din 13 februarie 1882)

 Nu acel om politic va fi însemnat, care va inventa şi va combina sisteme nouă, ci acel care va rezuma şi va pune în serviciul unei mari idei organice înclinările, trebuinţele şi aspiraţiunile preexistente ale poporului său”. (Mihai Eminescu, Novele din popor de Ioan Slavici. Un volum de 456 pag[ini], Bucureşti 1881, Editura Librăriile Socec et. comp, Timpul, 28 martie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 85) 

Eminescu, eternul și actualul…

Știu și răspunsul și nu mă sinchises sau, mai bine zis, nu mă tem să-l spun sus și tare: Actuale? Da, sunt aceste scrieri, va recunoaște tot omul cu sânge românesc! Dar acceptabile? Celor ce trăiesc din sudoarea, impozitele super exagerate, din afacerile necinstite; din furtul fărâmiturilor de la  gura copilului și bătrânului, neputincioși, aceste lozinci, care ar trebui învățate de marii și mai micii lor demnitari de stat, ca pe un jurământ dat în fața celor ce au avut toată încrederea în ei, aceste scrieri vii peste 164 de ani, nu le sunt nici pe departe c o n v e n a b i l e!

Deacea tot ce se promite la alegeri, se uită a doua zi, căci oameni ca Eminescu răsar la depărtări de secole și probabil nu vom avea ocazia să ne bucurăm de un alt geniu în a scrie și a trăi după lagile sale scrise, așa cum a și făcut marele poet și publicist, pentru că cei cu puterea statală în mână, au și o coasă aspră și dură și din floarea națiunii patriotice cosesc tot ce e frumos, lăsând doar mediocritățile și fricoșii, ce știu doar a se târâ, ca niște râme și tuturor ne este cunoscut proverbul: „Cine s-a născut să se târâie, niciodată nu va zbura”.   Așa s-a procedat și cu Eminescu, exterminat din ordinul regimului regal austro-ungar , prin susținerea trădătorilor de Țară și de neam, cu mijloace antiumane, prin injectarea de mercur, prin torturi medievale, a fost stinsă vocea cea mai sinceră și înnebinită cea mai lucidă minte românească.

Eminescu, eternul și actualul…

Doamne, fraților, mi-e rușine să scriu aici, că și noi suntem cam deocheați în unele privințe și, sincer să recunosc, râd dușmanii de prostia noastră, încă nevindecată. Dacă primesc eu pașaport de cetățean al României, de ce mai sunt suspectată pe la vamele (care mai sunt înfășate în sârmă ghimpată, mult mai sever decât în anii sovietici, pentru că s-a avut grijă a fi înzestrate cu camere video, care mă văd ce fac și la Chișinău, dacă este nevoie). Dacă sunt deja cetățean român, de ce nu pot eu să-mi duc copiilor mei, care locuiesc în Tară,  cea ce produc eu sau am eu posibilitatea să cumpăr la un preț mai redus, dar sunt supusă unor legi riguroase de intrare în Patria mea. Am fost lăsată fără grai toamna aceasta, când am citit despre graficul, lista și cantitățile produselor, ce pot fi importate de un cetățean român basarabean. Și s-a început cotrobăirea prin gențile pasagerilor de autocare, (căci afaceriștii duc cu camioanele) și mai mare ghinion al celor de microbuse, care nici remorci nu au. De ce oare rușii, că nici nu suntem „de-ai lor”, primesc carnea noastră, vinul nostru, brânza și fructele noastre în cantități mult mai mari, decât fratele, care mă lasă să trec cu un pumn de tărâțe? Pentru că totul e premeditat în a ne dezbina și a ne apropia de rușii, care știu a ne momi cu diferite indulgențe și a ne ține în genunchi. Sau iarăși cei cu musca pe căciulă îmi vor arăta legea aprobată cu și pentru ei, pentru a prospera afacerile dumnealor: e mai „ieftin” să imporțezi  tărâțele din Ungaria, decât din Moldova…  ce bine se potrivește zicala „Scump la tărâțe și ieftin la făină”.                                                                                                                                                               Cam asta mă doare azi, dar eternul Eminescu a avut dreptate: dăm străinilor ce ne cer: pământul strămoșesc cu toate bogățiile, sufletul poporului și frații, care ne poartă dragostea, ca pe o povară… și de vină sunt cei pe care i-am ales cu toată încrederea și respectul la cârma Țării… și care ne duc știți unde? La despărțire, la pieire…

Cine este pentru mine astăzi Eminescu? Puterea cu care lupt cu fărădelegile, inspirația mea în a crea ceva pentru suflet și cenzura mea sufletească, ca om, ca cetățean și patriot român.

La a 164-a aniversare Eminescu rămâne eternul luceafăr pe bolta românească pentru mine și neam de neamul meu, ce vor urma, căci o dragoste de neam, de Țară devine ereditară, se transmite prin sânge, dacă este adevărată, sinceră, indiferent de condițiile  și locul unde trăiește individul…

( unele citate au fost preluate de pe portalul Melidonium)

11 ianuarie 2014   Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ATELIERE DE CREAŢIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s