LANSARE DE CARTE LA SĂRATA GALBENĂ: URMELE DRAGOSTEI ETERNE


Rădăcinile ţin omul pe pământ. Vatra părintească îţi dă puteri de viaţă.
Nici până azi n-am putut să-mi smulg, să-mi rup aceste rădăcini şi atunci când mă macină dorul, plec acolo, la Sărata Galbenă, Hânceşti, pentru a-mi rezema tâmpla de uşorul casei părinteşti.
De data aceasta am revenit la baştină la 6 aprilie 2014 la invitaţia Primăriei cu concursul Bibliotecii publice din comună, cu o nouă realizare: “Urmele dragostei eterne”, apărută în 2013 la Chişinău.
Cu adevărat am avut o duminică a sufletului împreună cu consătenii, rudele, prietenii, colegii de clasă, profesorii din Lliceul teoretic Universum.
Micii cititori au prezentat un colaj de versuri despre Măria sa, Cartea, iar elevii liceului m-au fascinat cu o lectură expresivă a versurilor mele.

O atmosferă caldă, sinceră până la lacrimă, a dominat în cuvântările celor pe care i-am admirat dintotdeauna:
Mentorul și soțul meu Alexandru Moraru, dl. primar, Ştefan Vlas, doamna directoare a Liceului theoretic „Universum” din localitatea dată – Anastasia Pascaru; bibliotecarelor – Tatiana Roșca și Tamara Bot-Pâslaru; coreografului Ansamblului de dans popular –dl. Ion Negru, profesoara mea – dna. Liuba Pavliuc ș.a.
O analiză mai amănunțită a versului a fost făcută de profesoara de istorie din Măgdăcești, Criuleni, autoare de versuri și dumneaei, care a menționat importanța educativă a versului meu.
M-au surprins cuvintele pline de admirație ale inginerului Grigore Spânu, Măgdăcești, Criuleni.
Cu emoții agreabile, cu noi puteri, cu noi aspirații și cu zâmbetul de fericire, înflorit pe față, am revenit de acasă, pentru a crea noi și noi versuri întru a bucura pe cei însetați de frumos, pe cei ce mă așteaptă ori de câte ori revin acolo la cuibul copilăriei.

                                              Maria Vlas Botnaru

 

 








Anunțuri
Acest articol a fost publicat în OAMENI CELEBRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s