MĂRTURISIRE: De ce iubesc România?


De ce iubesc România?

 

 

 

 

 

         La această întrebare m-am gândit de multe ori și adesea, trebuie să recunosc, nu am găsit un răspuns firesc, un răspuns la rece. Iubesc România dintr-un sentiment acut, devorator, pe care nu mi-l pot explica, dar îl pot trăi. Închid ochii și simt pe obraji lacrimile recunoștinței pentru aceste locuri minunate, pentru toți cei din trecut care au urcat dealurile și munții, lăsându-ne nouă această minunată moștenire, numită România.

De fiecare dată când dau nas în nas cu un străin nu preget în a-mi afirma identitatea și, privindu-l în ochi, îi spun că sunt român. Nu am de ce a mă rușina de originea mea, ba din contră. Și, oricum, respectul îl capeți și îl păstrezi doar atâta timp cât îl poți privi în ochi pe cel ce este de alt neam. Privind în urmă văd piscurile noastre, cele care ne-au dat nouă o identitate bine conturată. Pot spune fără teama de a greși că tot ce am creat, mai cu seamă în ultimii 200 de ani, îmi dau voie să deschid gura în fața oricărui fără a părea un prost. Pot aduce argumente de orice natură, de la literatură până la știință, care să arate că noi nu am făcut umbră de pomană acestui pământ.

Știu că sunt semeni de-ai noștri care vorbesc struțo-româna. Limba aia împănată cu termeni luați direcți dintr-o altă limbă. Acum din engleză, cu o sută de ani în urmă din franceză, iar în viitor poate din chineză. Și, deși știu că struțo-româna este total diferită de megleno-română, istro-română sau aromână, eu continui să iubesc România. Aceștia au învățat sensurile acestor cuvinte direct în engleză, neștiind că vorbele acestea au de mult timp formă și în română. Ei nu sunt decât niște oameni care nu conștientizează pe ce tezaur sălășluisc. Dar va veni o vreme când vor descoperi bogăția limbii și civilizației noastre și știu că, indiferent când se va petrece acest lucru, nici măcar atunci nu va fi prea târziu.

Iubesc România pentru că străinii provenitori din mari culturi, cu o brumă de educație, atunci când vin se minunează de ceea ce găsesc la noi ca zestre isorică și ajung să spună, după câteva pahare, că regretă ca au judecat aceste locuri după stereotipurile cultivate de mass-media din țara lor sau de comportamentul unor semeni de-ai noștri pribegiți pe acolo.

Iubesc România pentru că este necesar să reînnodăm tradiția trăirii Zilei Naționale cu multă bucurie și mândrie pentru ca fiecare din noi să considere această zi, nu ca una de frecat menta, ci ca una în care să ne gândim la strămoșii care au pus umărul la urnirea noastră ca neam. Dacă fiecare din noi și-ar dedica o zi din viață pentru țară, ar simți frumosul sentiment al apartenenței la o cultură și la o civilizație care îmbogățește moștenirea lumii. Suntem parte din această lume și suntem unici!

Iubesc România pentru că trebuie să dăm mai departe această trăire celor care vor veni și care, astfel, să iubească țara asta într-un mod inexplicabil de acut și de devorator, dar perfect plauzibil, pentru ca noi să fim liniștiți că am lăsat-o pe mâini bune.

„Sunt conştient că sunt român de când bunicul meu s-a supărat că vorbeam prea mult în franţuzeşte. Aşa că am luat măsuri. Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu şi am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 22 de ani de şedere în Africa! Peste graniţe, i-am avut alături pe Eminescu şi Biblia, şlefuită de Gala Galaction.“ – Neagu Djuvara

La Mulți Ani, România!

Sursă: http://tolsto.wordpress.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ATELIERE DE CREAŢIE, CURIOZITĂȚI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la MĂRTURISIRE: De ce iubesc România?

  1. Diana Radu zice:

    Iubesc România. Iubesc istoria, oamenii, cultura, peisajele. Mă mândresc cu ţara mea, în ciuda vorbelor rele. Hai să o luăm la pas pentru a ne descoperi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s