CEI CU PÂINEA ȘI CUȚITUL!


Milionarul din fruntea BNM; Dorin Drăguţanu, remunerat lunar cu 73 de mii de lei

Milionarul din fruntea BNM; Dorin Drăguţanu, remunerat lunar cu 73 de mii de lei

Salarii grase pentru guvernatorul Băncii Naţionale. Şeful BNM, Dorin Drăguţanu, este remunerat în fiecare lună cu câte 73 de mii de lei sau aproximativ un milion de lei anual. Asta putem remarca din declaraţia de avere pentru anul trecut publicată de Drăguţanu pe site-ul instituţiei financiare. Un simplu calcul matematic demonstrează că salariul lunar încasat de Drăguţanu constituie plata pensiilor medii pentru 67 de bătrâni. Familia Guvernatorului Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu are o avere de 3,4 milioane de lei. Potrivit declaraţiei sale de venit, Drăguţanu a încasat în 2014 un salariu de aproape un milion de lei. Mai exact, şeful Băncii Naţionale a pus în buzunar câte 73 de mii de lei în fiecare lună, adică salariul lunar al guvernatorului reprezintă echivalentul a 67 de pensii sau 16 salarii medii pe economie. Asta în condiţiile în care pensia medie în Republica Moldova este de 1087 de lei, iar salariu mediu pe economie ajunge până la 4500 de lei. Nici veniturile soţiei şefului Băncii Naţionale nu sunt mai modeste. Anul trecut, Otilia Drăguţanu şi-a suplimentat averea cu aproape 400 de mii de lei, sau câte 33 de mii de lei lunar.Familia Drăguţanu are 5 conturi bancare la trei bănci comerciale din Republica Moldova, în care păstrează economii în valoare de peste 330 de mii de lei. Pe lângă depozitele bancare, soţia şefului Băncii Naţionale este proprietara şi fondatoarea a 5 SRL-uri. Aceasta are un birou de traduceri, o firma de consultanţă şi publicitate, o agenţie de turism, o companie de panificaţii, dar şi o firmă care activează în sfera comerţului. Patru din cele 5 afaceri conduse de Otilia Drăguţanu au fost iniţiate începând cu anul 2011, în perioada în care soţul său, Dorin Drăguţanu, era deja şef la BNM. 

Afacerile guvernatorului par să nu fie afectate de criza financiară din ţară. Mai mult, companiile conduse de familia Drăguţanu îşi cresc profiturile şi de pe urma unor contracte semnate cu diferite instituţii ale statului. Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de ziarul de Gardă, în 2014 una dintre firmele soţiei guvernatorului a semnat un contract cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, de pe urma căruia a încasat un venit de circa 3 milioane de lei. 

Potrivit declaraţiilor de avere, familia Drăguţanu locuieşte într-o casă cu două nivele, cu o suprafaţă de 309 metri pătraţi, construită la marginea Chişinăului. Valoarea cadastrală a locuinţei este de peste un milion de lei. Mai mult, şeful de la BNM se plimbă cu o maşină de teren, marca Volkswagen Tiguan, care a fost cumpărată cu aproape jumătate de milion de lei.

În declaraţia de avere pentru anul trecut, Drăguţanu scrie că are trei datorii bancare în valoare totală de 1,3 milioane de lei. Ce-i drept, un credit în valoare de 840 de mii de lei a fost contractat chiar de la instituţia în care munceşte, adică de la Banca Naţională. Banii au fost împrumutaţi la o dobândă foarte avantajoasă – de doar 0,5% anual. Asta în timp ce la băncile comerciale creditele sunt mult mai scumpe, cu o rată a dobânzilor de 12-15 la sută. 

Adjuncţii guvernatorului Băncii Naţionale nu şi-au făcut publice deocamdată declaraţiile de avere. În documentele prezentate însă anul trecut, constatăm că viceguvernatorii Marin Moloşag, Ion Sturzu şi Aureliu Cincilei încasează anual câte un salariu de circa 800 de mii de lei fiecare. Altfel spus, cei trei adjuncţi ai lui Drăguţanu primesc fiecare câte cel puţin 60 de mii de lei lunar.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ATELIERE DE CREAŢIE, E X P L O Z I V !, IMPERATIVUL ZILEI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s