CÂT DE MULT IUBESC… ROMÂNIA!


Cât de mult iubesc…

MARIA BOTNARU BLOG

Nu mi-aș mai fi dat seama, nu m-aș mai fi gândit la asta nicidoată. Era ca un sentiment intrat în hibernare. La un moment dat nici nu mai știam dacă există. Mă simțeam atât de bine, mă lăfăiam cu mintea pe un spațiu atât de mare, încât, ce mai!, credeam că toată lumea e a mea. Pardon, a noastră! Trăiam un sentiment ciudat de uitare perpetuă. Tot ceea ce gândeam eu înainte se estompa, se pierdea. Nu era ca o negare a unui moment din trecut, ci cu o formă foarte ciudată de nepăsare, de dezinteres față de ceva ce iubeam extrem de mult. Despre România e vorba.

A trebuit să vină peste noi mai multe crize planetare, cele mai multe dintre ele determinate de omul alb, om alb din care și noi ne tragem, ca să-mi dau seama că iubesc cu o adâncă recunoștință România. A trebuit ca marii prelați ai bisericii modialiste să-și piardă răbdarea cu noi, europenii, pentru că nu vrem să devenim un singru popor, o singură ființă, de la Atlantic la Urali, ca să-mi aduc aminte cu o și mai puternică datorie că iubesc România. Și asta pentru că iubesc și prețuiesc tot ce-am primit și dacă aceste daruri nu sunt de o mare calitate, asta e pentru că fiecare nație își are ritmul ei de evoluție.

În cazul de față ne putem considera niște înapoiați față de marile națiuni occidentale, dar o înapoiere care de data asta ne poartă noroc. Dacă am fi fost și noi la fel de avansați ca toată catolicimea și toată protestantimea, ne-am fi băgat picioarele în originea noastră, ne-am fi înstrăinat de Dumnezeu și ne-am fi zis că e vremea unei evoluții fără nico legătură cu trecutul nostru. Dar eu nu vreau să dispar, nu vreau să devin de etnie incert-orientală, tocmai pentru că sunt înapoiat. Nu am parcurs întregul drum al Occidentului și, din acest motiv, îi rugăm pe comisarii sovietici, pardon, europeni, să ne mai lase câteva zeci de ani să putem recupera decalajul față de ei.

Și până atunci, poate-mi cumpăr ițari, cămașă, ilic, căciulă și opinci și, cu această vestimentație, fac un tur scurt prin capitalele multiculturalismului să le arăt mozaicului etnic ce piatră valoroasă suntem noi. Și, indiferent de impresia creată, să-mi văd de drum, căci admirația se câștigă prin fapte și nu prin vorbe sau tânguiri deșarte. Sunt român și mă simt foarte bine așa. Iubesc România în fiecare zi, chiar dacă uneori asta îmi ocupă tot timpul. 🙂

Sursă: http://www.tolsto.wordpress.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ATELIERE DE CREAŢIE, IMPERATIVUL ZILEI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s