Versuri noi: E timpul marilor izbânzi!


E timpul marilor izbânzi!

  

Aproape, Doamne, aproape,

la plămădirea  ploilor,

la  reînnoirea câmpiilor,

la  rumenirea  sfioasă a  fructului,

la închinăciunea spicului spre-a săruta palmele pământului,

din care l-ai procreat…

te simțim, Doamne…

                                

Dar, departe, Doamne, prea departe,  

când se zvârcolesc lacrimile în ochii fraților ce se iubesc, 

când apa Prutului s-ar preface în poduri mii, 

 să ajungă, pentru vecie, Basarabia acasă.

 

 Departe, Doamne, prea departe

(atâta chin pe noi a te-nțelege)

 de suferința  acestui neam, 

 risipit în câmpia largă a lumii, rece și înstrăinată, 

 întregit  doar în ruga speranțelor 

 ce se înalță către tine: 

miluieşte-ne, Doamne, pe noi, păcătoasele,

căci  amar timpul ne împietrește frunțile de inapție și mefiență.

Miluiește-ne, bunule, e timpul !

 

Îndurerată, nici un Mareșal

n-a mai născut această matcă,

pustiită de trădători, hoți și mancurți,

hrăniți  tot cu bunătatea și omenia acestui neam,

zidit, cu iubirea ta, românesc.

Miluiește-ne, Doamne, e timpul marilor izbânzi!

4 iunie 2017                Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIE, PROZĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s