CONFERINȚĂ EXCEPȚIONALĂ CU VIRGILIU GHEORGHE

CONFERINȚĂ EXCEPȚIONALĂ

CU VIRGILIU GHEORGHE

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, IMPERATIVUL ZILEI | Lasă un comentariu

Virgiliu Gheorghe, bio-fizician, cu un mesaj important pentru parinții responsabili

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, CURIOZITĂȚI | Lasă un comentariu

MAKE în BURSA: Băncile din Grecia nu sunt greceşti. Petru Romoşan: Europa ca o monedă falsă

MAKE în BURSA: Băncile din Grecia nu sunt greceşti.

Petru Romoşan: Europa ca o monedă falsă

Actionari Banci GrecestiFALIMENTUL GRECIEI?
Vreau şi eu un trilion de euro
de MAKE

Să-i numeşti “puturoşi” pe greci, este cum marinarii sovietici naufragiaţi pe insulă o violau toată noaptea pe bucătăreasă, iar dimineaţa o puneau la gazeta de perete că-i curvă.
Astăzi, ceasul datoriilor indică, în dreptul Greciei, suma de 338 de miliarde de euro, (dar “cifra de lucru” pentru presă este de 330 de miliarde); la sfârşitul lui 2011, înainte de “programul de salvare”, datoria guvernamentală era de 162% din PIB, iar acum se ridică la 180%; economia Greciei este cu 20% mai măruntă decât estimările FMI din 2010, când a început “procesul de solidarizare europeană”.
De atunci, FMI, UE şi BCE i-au dat cu împrumut guvernului Greciei 252 de miliarde euro (restul creditelor au fost acordate de “diverşi”, sau de speculatori foarte calculaţi), suma care a fost folosită după cum urmează:
– 34,5 miliarde, ca să “înmoaie” sectorul privat, să accepte restructurarea datoriei, în 2012;
– 48,2 miliarde, ca să sprijine băncile din Grecia;
– 149,2 miliarde, ca să plătească datoriile iniţiale.
Dar băncile din Grecia nu sunt greceşti.
Asta înseamnă că doar 20 de miliarde (eventual) vor fi ajuns pentru sprijinirea efectivă a economiei Greciei, adică puţin mai mult de 9% din banii împrumutaţi de la “Troica”.
Până la câştigarea alegerilor de către Syriza, a existat o crevasă între poporul grec şi guvernul său – este o ţară canibalizată de corupţie (cam cum e şi la noi), disciplina fiscală a fost percepută drept încurajarea hoţiei de stat.
În plus, ce rost mai are să munceşti, când datoria creşte?!
Daca hărnicia grecească nu mai contează, atunci ce înţeles mai are să-i faci “puturoşi” pe greci?!
Băncile din Grecia sunt deţinute majoritar de investitori străini (daca socotim drept “investitor străin de stat” pe “Hellenic Financial Stability Fund”, întemeiat de EFSF, în 2010, cu 50 de miliarde de euro, ca să recapitalizeze băncile din Grecia).
Între aceştia, se distinge grupul celor mai mari fonduri de investiţii din lume, (despre care nu se poate zice, ca despre creditaţii noştri în franci elveţieni, că n-ar fi fost atenţi atunci când au cumpărat acţiuni ale băncilor greceşti).
De pildă, la Alpha Bank, în poziţia a doua, figurează şi Paulson & Co., Inc., al lui John Alfred Paulson, o legendă vie, faimos pentru averea de miliarde de dolari, facută în 2007, prin specularea CDS-urilor (poliţe de asigurări contra falimentului, care îl pot face pe deţinător să-şi dorească falimentul societăţii la care deţine acţiuni, ca să se înavuţească cu profituri uriaşe).
Din 2012 şi până astăzi, băncile şi entităţile financiare străine şi greceşti care împrumutaseră statul grec şi-au recuperat investiţiile şi au dispărut dintre potenţialii păgubaşi; fuseseră francezi, nemţi, italieni şi greci.
Programul european de emisiune monetară a urmărit să-i salveze pe aceştia.
El nu reprezintă decât confiscare de avuţie de la popoarele europene.
Pe organismele bancare şi financiare centrale europene nu le-a costat nimic să emită euro.
Sau aproape nimic: banii nu au fost nici măcar tipăriţi, ca să socoteşti hârtia, electricitatea şi salariile muncitorilor tipografi; nu, a fost doar o oră de salariu pentru un contabil şi electricitatea pentru computerul lui.
În astfel de condiţii, nu văd de ce Uniunea Europeană nu i-ar da Greciei, un trilion de euro, gratis.
Şi-ar putea să ne dea, aşijderea şi nouă.
Eventual, fiecăruia.
Oricum, ţinta pare ca euro să nu mai aibă nici o valoare…

Sursa: BURSA

Europa ca o monedă falsă

Petru Romoşan

Ce a mai rămas din marea civilizaţie europeană ? Cândva, Grecia şi Europa îi dădeau pe Homer, pe Aristotel şi pe Platon, pe Eschil, Sofocle şi Euripide. Azi, urmaşii europenilor de altădată, răspândiţi pe tot continentul, cu minţi de contabili şi suflete de cămătari, încearcă să reinventeze Viţelul de Aur, Moneda Euro. Şi, iată, Viţelul lor fără suflet e pe cale să plesnească.
De cinci luni, miniştrii de Finanţe din ţările bogate din nordul Europei încearcă să le bage pe gât grecilor un plan de salvare care să-i transforme în sclavi până în 2050. În numele civilizaţiei. În numele democraţiei. În numele misticului Euro. De câţiva ani, grecii s-au trezit însă. Au angajat experţi – istorici, economişti, avocaţi – care sunt pe cale să probeze că partea cea mai mare a faraonicei lor datorii e datorie odioasă, datorie ilegală. Jaf şi furt. De fapt, datorie privată, iar nu datorie publică. Făcută cu ajutorul celor două partide istorice care au dominat Grecia alternativ, conservatorii şi socialiştii. Averile familiilor care au condus Grecia în ultimii 50 de ani sunt, de altfel, direct proporţionale cu enormitatea datoriei statului elen.
Timp de cinci luni, miniştrii de Finanţe din Zona Euro, plus şefa FMI şi şeful BCE nu au fost capabili să propună un plan cât de cât realist de reintegrare a Greciei în economia europeană. Preocuparea lor a fost doar aceea de a-şi salva băncile proprii şi, eventual, de a da de pământ cu guvernul democratic ales de poporul grec. Au ratat. Dacă între statele Europei nu există solidaritate, la ce mai e bună Europa ? Nu e mai bine să ne întoarcem definitiv la statele noastre naţionale, fără monedă euro, fără Spaţiu Schengen şi fără MCV în cazul României şi Bulgariei ?
Moneda euro a fost una dintre cele mai mari şi mai teribile prostii inventate de nişte europeni împotriva altor europeni, cei mai săraci, din Sud şi din Est. Noul Viţel de Aur a crăpat, va crăpa. Istoria merge totuşi mai departe. De când ne ştim, de când ne scriem istoria, în Europa nu am avut lideri mai mărunţi, mai detestabili, mai vânduţi, mai fantoşe. E foarte probabil ca istoria mare să se mute în altă parte, în Asia, în America de Sud, în Africa. Cu asemenea lideri, o vom duce din faliment în faliment, până la dezastrul final.
În orice caz, visul lui Petru cel Mare şi, odată cu el, al Rusiei pare mai aproape de realizare ca niciodată. Dacă europenii nu se dezmeticesc acum, imediat, din visul lor grotesc de îmbogăţire, Rusia lui Vladimir Putin se va putea instala foarte curând ca stăpân al Mediteranei. Chinezii vor fi şi ei pe aproape. Imperiul European, gândit în secret de Germania pentru Germania, e pe cale să eşueze lamentabil a treia oară.
Oare ce-ar spune Socrate despre europenii de azi ? Arogantul ministru de Finanţe olandez, preşedinte al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, aminteşte în chip nefericit de Hippias, care voia să creadă că ştie totul

Sursa: Ziaristi Online via Compania

Sursa:www.ziaristionline.ro

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, IMPERATIVUL ZILEI | Lasă un comentariu

Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României. O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale

Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României.

O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale

Regele Mihai, Regina Mamă, Mareşalul Antonescu şi legionari la Iaşi

CU ISTORIA LA TRIBUNALUL POLITICII

de Mircea Stănescu

Azi, 24 iunie 2015, aleșii națiunii s-au ocupat (definitiv) de Istorie: au (re)votat legea „antifascistă“ și „antinegaționistă“[1].

Această lege, despre care s-a spus (inexact) că este (doar) „antilegionară“, vizează mult mai mult, căci atacă fundamentele libertății de expresie și ale cercetării științifice.

Din păcate, ea nu a fost criticată decât de „legionari“ sau de cei cu simpatii de acest gen, fapt explicabil, căci sunt printre primii vizați, deși, cum am spus, nu sunt singurii și nici cei mai importanți. Că ataci idei sau organizări (asocieri) politice, asta este una, dar istoricii nu-și pot face partid politic pentru a se apăra de asemenea producții care se vor legale (ba chiar, se vede, devin legi).

Unde sunt apărătorii libertății de conștiință? Absenți!

Unde sunt istoricii (pe noi nu ne punem la socoteală)? Absenți și ei!

Presupunem că sunt cu toții culpabilizați, speriați, șantajați cu „antisemitismul“, „negaționismul“, „minimalismul“ și „deflectivismul“ (sic!) acestei „legi Big Brother a istoriei“.

Prin urmare, nu ne rămâne decât să reproducem integral petiția Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța, care constată ce efecte nocive pot avea asemenea legi, și reamintește principiile care stau la baza științei:

Paris, 13 decembrie 2005

Iritați de intervențiile politice din ce în ce mai frecvente în aprecierea evenimentelor trecutului, și de procedurile judiciare care îi vizează pe istorici și pe cei înclinați spre reflecție, ținem să reamintim următoarele principii:

Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici o interdicție și nu cunoaște tabúuri; el poate să deranjeze.

Istoria nu este morală. Rolul istoricului nu este să glorifice sau să condamne; el explică.

Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică trecutului scheme ideologice contemporane și nu introduce în evenimentele din trecut sensibilitatea de azi.

Istoria nu este memorie. Într-un demers științific, istoricul strânge amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele, cu urmele, și stabilește faptele. Istoria ține seama de memorie, dar nu se reduce la ea.

Istoria nu face obiectul justiției. Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.

Violând aceste principii, articolele legilor succesive – și în special legile din 13 iulie 1990[2], 29 ianuarie 2001[3], 21 mai 2001[4] și 23 februarie 2005[5] – au restrâns libertatea istoricului, căruia i s-a spus, sub sancțiuni penale, ce trebuie să cerceteze și ce să descopere, i s-au prescris metode și i s-au impus limite.

Cerem abrogarea acestor dispoziții legislative nedemne de un regim democratic.

Semnează: Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet et Michel Winock[6].

NOTE

[1] Cf., în acest sens, articolul nostru la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/romania-si-legile-memoriale.html.

[2] Legea nr. 90-615 din 13 iulie 1990, care vizează reprimarea tuturor actelor rasiste antisemite sau xenofobe, numită „Legea Gayssot“ (n. n.).

[3] Legea nr. 200170 din 29 ianuarie 2001 cu privire la recunoașterea genocidului armean din 1915 (n. n.).

[4] Legea nr. 2001-434 din 21 mai 2001, care vizează recunoașterea comerțului cu sclavi și a sclavajului drept crimă împotriva umanității (n. n.).

[5] Legea nr. 2005158 din 23 februarie 2005 cu privire la recunoștința Națiunii și a contribuției naționale a Francezilor Repatriați (n. n.).

[6] Cf. „Libération“, 13/12/2005, la adresa: http://www.liberation.fr/societe/2005/12/13/liberte-pour-l-histoire_541669#.

București, 24 iunie 2015

Nota noastră: Conform noii Legi – încă nepromulgată – SE ELIMINA cu totul urmatorul articol din OUG 31/2002: “Nu constituie infractiune fapta prezavuta la alin (1) sau (2), daca este savarsita in interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei si interesul este exprimat in sensul protectiei drepturilor omului si libertatilor fundamentale ale omului si al prevenirii si combaterii incitarii la ura nationala, rasiala sau religioasa, la discriminare si la savarsirea de infractiuni contra pacii si omenirii” – oare se va ridica mai mult de un istoric împotriva acestei enormităţi?

Sursa: Ziaristi Online via Mircea Stănescu Blog

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, DOCUMENTE, E X P L O Z I V !, IMPERATIVUL ZILEI | Lasă un comentariu

„Profesorul anului” în Londra este un român!

„Profesorul anului” în Londra este un român!

gabriel-chelaru-un-tanar-roman-implinit-la-londra_406091Tânărul primeşte aceasă răsplată după 4 ani în capitala Marii Britanii. Numele său este Gabriel Chelaru, originar din judeţul Vrancea. El a primit o răsplată binemeritată în urmă cu câteva zile la Londra, conform unei academii care este specializată în acordarea unor astfel de distincţii, informează adevarul.ro, în ediţia locală din Focşani dar şi Jurnal de Vrancea.

Are numai 37 de ani şi predă limba fraceză fiind premiat drept „Profesorul anului” de către J&C Academy. Este de fapt o instituţie care furnizează unităţilor de învăţământ cadre didactice care predau muzică, sport şi bineînţeles, limbi moderne.

Gabriel a fost ales drept câştigător după 3 nume nominalizate printre care şi al său, fireşte. Acest fapt este cu atât mai important cu cât în Marea Britanie, sistemul de învăţământ este total opus celui din ţara noastră însă conaţionalul nostru s-a adaptat foarte bine şi iată, reuşeşte ca după doar 4 ani să impresioneze la Londra.

În România, el a fost profesor la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din municipiul Focşani.

„Lucrăm ca profesori de MFL, adică Modern Foreign Languages prin intermediul unei agenţii de profesori, deoarece nu există suficiente ore într-o singură şcoală pentru a face o catedră. Doar astfel reuşim să acoperim mai multe şcoli în timpul unei singure săptămâni, aceleaşi mereu pe parcursul unui an şcolar. Agenţia cu care colaborez eu şi unde suntem 100 de profesori în acest moment, a decis să facă evenimentul acesta, împreună cu The Best Teacher, de fapt singura din Londra care organizează aşa ceva.”

Pentru Gabriel Chelaru, numirea ca „Profesorul anului” a fost o frumoasă surpriză, „imensă” spune el, iar nominalizarea a fost realizată şi datorită directorilor din şcolile unde predă, impresionaţi de el. În plus, acum are şi o nouă sarcină, aceea de a supraveghea noii profesori care sunt primiţi în companie.

Românul îşi face treaba cu conştiinciozitate şi se declară optimist, spunând că atunci când munceşti şi eşti serios, mergi liniştit înainte prin propriile puteri şi „fără proptele”. Dealtfel, nu a a uitat să amintească şi faptul că în primul an i-a fost extrem de greu dar acum toate acestea au trecut şi se bucură de aprecierile britaniclor.

Sursă:http://ro.blastingnews.com

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, CURIOZITĂȚI | Lasă un comentariu

22 iunie 1941… MAREȘALUL ION ANTONESCU, ORDIN CĂTRE ARMATĂ:

 22 iunie 1941…

MAREȘALUL ION ANTONESCU,

ORDIN CĂTRE ARMATĂ:

22-iunie-1941-maresalul-ion-antonescu-ostasi-va-ordon-treceti-prutul-basarabia-roncea-ro adolf-hitler-si-mihai-i-berlin-1938 moraru10maresalul_ion_antonescu maresal-gh-buzatu  basarabia-scrisori-catre-maresalul-ion-antonesc-alexandru-moraru-2basarabia-maresalului-antonescu-1-0011

Sursă: http://www.mazarini.wordpress.com

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, DOCUMENTE, E X P L O Z I V !, IMPERATIVUL ZILEI, ISTORIE | Lasă un comentariu

Mihai Eminescu, comemorat la Arhiepiscopia Râmnicului

Mihai Eminescu, comemorat la Arhiepiscopia Râmnicului

„Lângă teiul ‘nalt și sfânt”

ArhRamnicului_15.06.2015

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, luni, 15 iunie 2015, în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, din Râmnicu Vâlcea, a avut loc reuniunea cultural-spirituală și artistică „Lângă teiul ‘nalt și sfânt”, dedicată împlinirii a 126 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet naţional Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). În debutul evenimentului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut loc slujba de pomenire în memoria marelui poet, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Răspunsurile la strană au fost date de corul psaltic al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. La slujbă au participat numeroase oficialități și personalități culturale din județul Vâlcea.

Înaltpreasfinția Sa Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a rostit un cuvânt omagial, accentuând misiunea generației actuale de a se întoarce spre valorile autentice ale culturii și spiritualității neamului românesc. „Iubindu-l pe Eminescu fără a-i citi opera, fără a încerca să-i înțelegi scriitura, este totuna cu a nu-l cinsti. […] Misiunea noastră a celor de astăzi este aceea de a-l face tot mai cunoscut pe Eminescu, de a face generația actuală să se întoarcă la valorile adevărate ale culturii românești, care au ținut și crescut neamul acesta”, a precizat Înaltpreasfinția Sa. După slujba de pomenire, toți cei prezenți au mers în locul special amenajat pe platoul din incinta Centrului Eparhial, unde, în urmă cu un an, tot la inițiativa Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, în cinstea poetului nepereche Mihai Eminescu, a fost plantat un tei. Aici s-a desfășurat reuniunea cultural-spirituală și artistică „Lângă teiul ‘nalt și sfânt”, organizată de Arhiepiscopia Râmnicului și Forumul Cultural al Râmnicului. Moderatorul reuniunii a fost conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, preşedintele executiv al Fundaţiei Culturale „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. În calitate de organizator, prof. univ. dr. Alexandru Popescu Mihăești, președintele executiv al Forumului Cultural, a deschis seria de cuvinte omagiale. A urmat apoi prof. dr. Ion Soare, care a prezentat prima ediție râmniceană din operele lui Mihai Eminescu, „Mihai Eminescu. Scrieri esențiale”.

În continuare, momentul artistic „Ofranda poeților vâlceni” a încântat sufletele celor prezenți, mai mulți poeți vâlceni. Mai mulți membri ai Uniunii Scriitorilor: Ilie Gorjan, Ioan St. Lazăr, Doru Moțoc, Elisabeta Novac, George Achim, Ilorian Păunoiu și George Voica rostind texte și poezii din opera lui Mihai Eminescu. Au dat viață unor texte eminesciene și actorii Lidia Stratulat și Cristian Alexandrescu, de la Teatrul de Stat „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. În încheiere, pe acorduri de vioară, oficialitățile locale, personalitățile culturii vâlcene, preoții și credincioși râmniceni prezenți la eveniment, au ascultat câteva romanțe pe versuri de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Gheorghe Cărbunescu. Iubitor de Biserică și iubit de Biserică, Mihai Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi, în acelaşi timp, fidel şi păstrător al identităţii sale.

http://www.art-emis.ro

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, IMPERATIVUL ZILEI, ISTORIE, OAMENI CELEBRI | Lasă un comentariu

DE LA MONARHIE LA CULTURĂ

DE LA MONARHIE LA CULTURĂ

„Omul e ca o vioară. Numai după ce ultima coardă s-a rupt, devine o bucată de lemn…”  Carmen Sylva

koenigin_rumaenische_volkstracht

Când istoria se colorează în literatură, se ajunge de la monarhie la cultură – aş afirma eu în urma studierii operei lui Boris Crăciun intitulată Regii şi reginele României, în care autorul încearcă să aducă lămuriri obiective asupra unei perioade umbrite, cu intenţie sau nu, de diverse interese din trecutul istoric al României.

Domnia lui Carol I începe în anul 1866. Data este menţionată şi în poezia omagială a lui Vasile Alecsandri, intitulată 10 Mai, iar în lupta cu timpul, martorii semeţi ai domniei sale rămân Castelul Peleş şi Pelişorul, precum şi podul peste Dunăre de la Cernavodă, edificii care străbat eternitatea prin împletirea istoriei cu literatura, fapt ce nu se poate realiza decât prin cuvânt, dovadă fiind inscripţia în versuri de la Peleş, de care se face responsabil tot Bardul din Mirceşti: Eu, Carol, şi al Meu popor/ Clădit-am într-un gând şi-un dor,/ În timp de lupte al Meu Regat –,/ În timp de pace – al Meu palat. Monarhia se instalează însă mai târziu, după proclamarea Independenţei de stat, la 9 mai 1877, când Carol I devine rege, iar România Regat.

Înainte de toate monarhia a fost, pentru noi românii, o etapă istorică ce a produs transformări la nivel administrativ, economic, politic şi social. Cu toate acestea se poate spune că dezvoltarea culturii în această perioadă este evidentă, ţinând cont de faptul că două dintre reginele României au lăsat în urma lor opere literare diverse: de la poezie şi aforisme, în cazul reginei Elisabeta, soţia lui Carol I, până la proză şi memorialistică, autoare fiind regina Maria, soţia lui Ferdinand, cea care a rămas în amintirea românilor ca „inima de la Balcic”.

Elisabeta de Wied a început să scrie poezii din anul 1854, cu ocazia anumitor evenimente, în special catrene dedicate mamei, dar care nu s-au păstrat de-a lungul timpului. Sub pseudonimul de Carmen Sylva (carmen lat. – cântec, poezie; sylva lat. – pădure), ales simbolic de însăşi regina Elisabeta, căci se născuse lângă Rin, iar pădurea Monrepos, acolo unde familia de Wied îşi avea reşedinţa de vară, îi călăuzise paşii copilăriei, regina României scrie poezie şi la îndemnul lui Vasile Alecsandri, căruia îi prezintă creaţiile în anul 1874, după moartea unicei sale fiice, Maria, când poetul îi trimite drept consolare câteva strofe cu titlul Glas de stele.

În volumul Fluturi sărutându-se, publicat în anul 2013, sunt cuprinse selectiv poezii din volumele anterioare de versuri ale autoarei Carmen Sylva (publicate în 1897, 1906, 1998), traduse în limba română din germană şi respectiv franceză, dar şi aforisme ale acesteia din volumul intitulat Les Pensees d’une Reine (publicat în 1888), maxime care surprind concepţia despre umanitate şi viaţă, despre spirit şi artă, despre iubire,datorie şi fericire sau despre suferinţă, politică, trufie, ce exprimă cugetări profunde ale celei care a fost Regina Elisabeta a României.

Denumirea volumului este dată de poezia Fluturi sărutându-se, în care tema iubirii este valorificată prin motive literare precum cel al ochiului, contemplarea chipului persoanei iubite realizându-se la nivelul vizualului (Cu gene încins-a ochii tăi), privirea fiind cea care intensifică sentimentele (Şi un fulger umed le e privirea), dar şi prin motivul sărutului, simbol ce situează trăirea sentimentului de dragoste la nivelul tactilului (Cu drag eu genele-ţi ating/…/ Şi astfel te sărut pe tine), completat de motivul literar al zborului(Bătând din aripi), atitudinea confesivă a eului liric fiind astfel uşor dinamizată.

Secvenţele poetice se evidenţiază prin transpunerea trăirii din trecut în prezent, sugerată de utilizarea verbelor la timpul trecut şi la timpul prezent (a creat, au prins, ating, clipesc, sărut, sorb, pier). Eul liric general din primul catren (încins-a ochii tăi) este astfel înlocuit sau alternează cu cel individual în următoarele patru catrene ale textului liric Fluturi sărutându-se. Dorinţa unificării prin iubire este sugerată de verbele la modul condiţional-optativ: E parcă soarele ar luci/ Şi într-însul ne-am uni de-aproape, iar focul nimicitor al iubirii se reflectă în şi din privirea celui iubit, suferinţa şi arderea fiind exprimate metaforic în ultima strofă, imaginarul poetic devenind astfel romantic: Eu pier în strângerea clipirii/…/ Topit de flacăra iubirii, trăirea mistuitoare a erosului asemănându-se celei din opera eminesciană Odă (în metru antic), însă doar din perspectiva omului muritor în ipostaza de îndrăgostit.

Suferinţa din iubire se face prezentă şi în poezia Pe cea câmpie albă, inima zdrobită fiind cea care se adânceşte în singurătate, lipsa oricărui ţel fiind iminentă: Aşa, din pomul vieţii/ O inimă zdrobită/ Cade, plutind stingheră,/ De orice ţel lipsită, natura fiind sursa de inspiraţie şi indicele comparativ al universului poetic: Pe cea câmpie albă/ E-mpinsă o frunză moartă./ Pomul o lasă să cadă/ Şi vântul-acum o poartă,în care cromatica neutralizează viaţa. Albul – nonculoare – relevă resemnarea, deznădejdea, captivitatea ce se regăsesc şi în universul bacovian unde albul apare ca sugestie a morţii, dar care capătă aici valenţa lipsei sentimentelor ce echivalează cu moartea, cu incapacitatea de a se opune durerii sufleteşti.

Tot inima este cea nevoită să suporte durerea dragostei de mamă pentru copilul pierdut pe veci în De-atâtea ori (Dar aş uita că nu eşti moartă/ Şi moartă aş crede eu că sunt), dar şi  în poezia Înaintea furtunii, unde tema morţii neîndurătoare sfâşie existenţa (Vai, pe-al meu copil, ştiu bine,/ N-am de-acum să-l mai sărut). Eul liric copleşit de dor are ca unică modalitate de consolare amintirea fetiţei pierdute, aşa cum se desprinde din prima strofă a poeziei  De-atâtea ori: De-atâtea ori spre odăiţa/ Copilei eu mă-ntorc privind -/ Tresar şi vreau să plec să prind,/ Că-n fugă intră iar fetiţa,/ Pe larga uşă chicotind, chiar dacă prezenţa iluzorie a acesteia nu poate fi decât de scurtă durată: De-ai fi şi înşelător vederii/…/ Copilă, cu ivirea ta.// N-aş întreba ce dor te poartă/ …/ Spre a nu te risipi tu în vânt/…// …/ Dar, vai, m-aş sătura pe clipă/ De tine cea pierdută-n veci.

Discursul liric al autoarei Carmen Sylva este susţinut de lirismul subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale subiectivităţii: pronume (eu, mi, mă, m, mele, îmi, noi, ne, tu, te, ţi), adjective pronominale (mea, meu, mei, ta, tăi) şi verbe la persoana I şi a II-a (văd, ştiu, am, să sărut, nu da, du, lasă, culci, am aşteptat, am plâns, spune, să porţi, ai fi, ascund).

Limbajul poetic este în consonanţă cu conţinutul de idei, cu figurile de stil (epitete, metafore, personificări, comparaţii), care crează imagini artistice diverse (vizuale, cromatice, auditive, tactile) şi conferă expresivitate creaţiilor lirice din volum: raza de soare intră furişstâncile ascultă; pădurea este o liră; purpurul cel falnic; ca steaua călăuzitoare; să bea invidie şi ură; frunză moartă; inimă zdrobită; a credinţei haină; albă şi de spuma mării; cai negri la un car tăcut; ca focul ce se trece; o inimă în pierzare; îmi scaldă sufletul;  negre fantasme; manta din curcubeu lucrată; un râu adânc de foc; vântul – cântăreţ  ş.a.

Simetria, echilibrul compoziţional, naturaleţea şi simplitatea stilistică dau o notă clasică, muzicalitatea versurilor accentuându-se prin utilizarea unor elemente de prozodie specifice. Se remarcă o rimă predominant încrucişată în Fluturi sărutându-se, Frunze veştejite, Furtuna zice, Cântec, Cruce şi Coroană, Uitare, Un ger năprasnic, Mamă vitregă, Cina cea de taină, Pe cea câmpie albă sau îmbrăţişată în Vântul, Spre seară, Cum soarele, Înaintea furtunii, Regina, Luptă, precum şi o îmbinare între rima încrucişată şi cea îmbrăţişată în Prometeu, Arta, De-atâtea ori, Rătăcire, între rima împerecheată şi cea îmbrăţişată în Copilul ei, Vis sau încrucişată şi împerecheată în Scrum.  În versuri libere pare a fi concepută poezia Cântăreţul, însă rima se regăseşte între ultimele versuri ale fiecărui catren:…/Ploaia verii pe pământ,//…/Duse către mare sunt,//…/Trebuie şi eu să cânt. Măsura versurilor variază de la o creaţie lirică la alta, astfel:  măsura de 4-5 silabe în poezia Spre seară, 5-10 în Prometeu, 6-8 în Cântec, 7-8 silabe în Pe cea câmpie albă, Cântăreţul, Vântul, Luptă, Mamă vitregă, Înaintea furtunii, Frunze veştejite, 7-10 silabe în Uitare,Rătăcire, Un ger năprasnic, Regina, 8-9 silabe în Furtuna zice, 8-10 silabe în De-atâtea ori, Copilul ei, 8-11 silabe în Fluturi sărutându-se, 9 silabe în Cum soarele, Cruce şi Coroană, 10-12 silabe în Vis,11 silabe înArta.

Surpinzătoare sunt poeziile Cina cea de taină, în care măsura este de 8-9 silabe, cu excepţia versului final cu rol de laitmotiv Doamne, eu? a cărui  măsură este de 3 silabe şi Scrum, în care, de la măsura de 8-10 silabe, fac excepţie penultimele versuri ale fiecărei strofe ce cuprind 5 silabe, ultimul vers având doar o silabă. În cuvântul-simbol scrum, ce se regăseşte de altfel şi în titlu, se concentrează întreaga simbolistică a textului: Odată inima-mi striga,/ Eu o făcui să tacă;/ Un foc în vine  îmi alerga,/ Îl ’năbuşi, dar iacă:/ Ce opreşte lava a-şi face drum/ Este cenuşă,/ scrum!, în viziunea autoarei Carmen Sylva sentimentele înnăbuşite având drept consecinţă transformarea idealurilor vieţii în cenuşă, în scrum.

Tematica poeziilor lui Carmen Sylva – iubirea, viaţa, raportul dintre om şi Dumnezeu,  natura, suferinţa, eşecul existenţial, timpul, creaţia şi creatorul, condiţia umană – îi conturează viziunea artistică şi se află în concordanţă cu concepţia şi experienţa de viaţă a acesteia pe care o emană aforismele, în care sunt concentrate idei despre viaţă, umanitate, iubire, fericire, suferinţă, spirit, artă, datorie, trufie, politică, în ultima parte a volumului, intitulată Varia, fiind adunate o variaţie de cugetări.

Pornind de la convingerea că viaţa este o artă, în care omul nu este decât un simplu diletant, în viziunea scriitoarei trebuie să atingi sensibilul, spiritualul, pentru a progresa la stadiul de maestru: Viaţa este o artă în care mult prea des rămânem simpli diletanţi. Pentru a deveni maestru, trebuie să verşi sânge izvorât din propria inimă, afectivul fiind mai mult decât necesar în menţinerea vieţii: Afecţiunea este un copil drăgăstos care ne menţine în viaţă fără voia noastră, fiindcă inima se află în acord cu privirea: O privire frumoasă caută sufletul – sau simţurile, în timp ce experienţa nu poate fi dobândită decât prin greutăţi şi încercări, ce încărunţesc omul la fel cum apa mării se acoperă de spumă după furtună: Pletele cărunte sunt asemenea crestelor de spumă ce acoperă marea după furtună.

Etapele de viaţă ale omului, dar şi împrejurările de conturare a personalităţii acestuia, au rol important în acumularea experienţei existenţiale: Stânca solitară devine din ce în ce mai colţuroasă; piatra de râu, din ce în ce mai rotundă, consideră Carmen Sylva. Fiecare vârstă are contribuţia ei la definitivarea caracterului uman: Experienţa este o femeie în vârstă, venerată fără să se întrebe cineva dacă trecutul ei e dubios, dar şi un farmec specific, evidenţiat de aforismul: Lucrurile care la tinereţe te fac să roşeşti, la vârsta maturităţii te fac să plângi, iar la bătrâneţe să surâzi, înţelepciunea şi bunătatea căpătându-se în timp, căci: Tinereţea judecă, senectutea absolvă, iar Bunătatea tinereţii este angelică; bunătatea senectuţii e divină. Educaţia este, în concepţia autoarei regine, un alt element esenţial vieţii, care contribuie la cizelarea omului atât cultural: Să stai de vorbă cu un om lipsit de educaţie este ca şi cum i-ai vorbi franţuzeşte unui chinez; te ia drept duşman şi devine agresiv, cât şi sentimental: Educaţia esteşcoala înaltă a inimii sau moral: Instrucţia te face apt de elevaţie; educaţia te învaţă bunăvoinţa.

Dacă opera lirică are relevanţă în descoperirea poetei Carmen Sylva, prin aforisme descifrăm omul, femeia ce s-a dedicat unei ţări, unui popor, care îi erau străine anterior, dar de care şi-a legat senin, definitiv şi onorabil existenţa: Soarele nu vede niciodată lumea altfel, decât plină de lumină şi căldură, ataşându-se în mod evident de oameni: Nu e suficient să observi oamenii, ci trebuie să îi simţi cu inima, căci Nu-i poţi învăţa pe oameni să-ţi vorbească limba, dacă nu le-o vorbeşti şi tu pe a lor.

Prin amprenta culturală lăsată României, regina Elisabeta străluceşte prin distincţie: O adevărată mare doamnă are aceleaşi maniere în cabinetul ei de toaletă şi în salon, şi aceeaşi politeţe faţă de servitori, ca şi faţă de invitaţi, prin sensibilitate: Omul e ca o vioară. Numai după ce ultima coardă s-a rupt, devine obucată de lemn, prin umanitate: O femeie neînţeleasă este o femeie care nu îi înţelege pe ceilalţi, prin iubire şi prietenie: Iubirea nu vede defectele, prietenia le iubeşte, prin aspiraţia spre fericire: Fericirea esteînaripată, luminoasă şi caldă; ca s-o atingi trebuie ca inima ta să aibă aripi adevărate. Aripile de împrumut se topesc sub razele ei, lăsând o preţioasă dâră de lumină în lupta cu timpul: Cometele şi marile spirite lasă întotdeauna o dâră de lumină în care se agită o puzderie de atomi.

E. N. Călinescu

fluturi_sarutandu-se_coperta_1 Povestile-unei-regine_Carmen-Sylva

 

 

 

Sursă: https://natycalinescu.wordpress.com/

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, ISTORIE, POEZIE, PROZĂ | Lasă un comentariu

Pentru a avea pretenţii de la ţările din vecini, „vitrina minoritară” din Ungaria trebuie să arate frumos

Pentru a avea pretenţii de la ţările din vecini, „vitrina minoritară” din Ungaria trebuie să arate frumos

Minorităţile naţionale din Ungaria nu vor autonomie teritorială. Nu de alta, dar nu au ce să facă cu ea. Existenţa câtorva localităţi din ţară, unde naţionalităţile formează majoritatea, nu înseamnă pericolul că acestea ar avea vreodată pretenţii teritoriale. Toate cele 13 minorităţi naţionale recunoscute prin lege au fost deja „îmblânzite” (să nu zicem asimilate), până într-acolo că nici nu-şi pot imagina o dorinţă mai mare decât să fie lăsate în pace să-şi înfiinţeze aşa-numitele autoguvernări de naţionalitate, prin care să se joace de-a… autonomia culturală. Ce-ar mai fi şi asta? Deoarece la Budapesta s-au prins destul de repede că degeaba li s-a făcut o lege în 1993, naţionalităţile habar nu au cum să-şi exercite drepturile legale, majoritatea lor nu mai vor nici măcar să vorbească limba străbunilor, atunci s-au gândit nişte deştepţi să-i înveţe pe nenorociţii de ne-maghiari cum se face autonomia culturală. Nu de alta, dar pentru a avea pretenţii în ţările din vecini, trebuie să arate frumos „vitrina minoritară” din ţară. În cazul românilor, autonomia culturală înseamnă înglobarea tuturor instituţiilor româneşti (cultură, presă şi, mai nou, şcoli) în cadrul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (A.Ţ.R.U.). După ce a funcţionat ani de zile ca o formă fără fond, A.Ţ.R.U. a primit recent o greutate prin instituţiile preluate, în primul rând prin şcolile în care se predă limba română. Deoarece între autoguvernările minoritare, fie ele de nivel local, judeţean sau naţional, nu există o relaţie de subordonare, conducerea comunei Micherechi s-a gândit înainte de alegerile din toamna anului trecut să-şi demonstreze statutul de „cea mai românească localitate din ţară” şi să convingă localnicii să se înscrie cât mai mulţi în registrul naţionalităţii române, iar la alegeri toţi candidaţii pentru consiliul local să se declare români. Aşa s-a şi întâmplat. Micherechiul a devenit singura localitate din ţară cu „consiliu local românesc”, ceea ce în mod normal ar trebui să însemne mai multe drepturi minoritare. Numai că legislatorii, care au reintrodus în Legea Naţionalităţilor dreptul de a înfiinţa „consilii locale transformate” (átalakult önkormányzat), au uitat să armonizeze şi celelalte legi cu această nouă realitate. Micherechenii şi-au dorit un Consiliu local românesc nu doar de a se mândri cu el, ci dintr-un motiv foarte practic: pentru a-şi prelua de la stat şcoala generală, în care ei văd un zălog al viitorului lor românesc.

Vreţi autonomie culturală sau nu, noi oricum v-o introducem!

Această dorinţă, pe care s-a bazat şi campania electorală a fostei/actualei conduceri a satului, a fost distrusă de recenta decizie a ministrului resurselor umane, responsabil şi pentru educaţie, cum că nu dă înapoi şcoala pentru Primăria din Micherechi până aceasta nu obţine şi declaraţia de susţinere a A.Ţ.R.U. Şi aici încep încurcăturile. După ce cu două luni înainte, preşedintele A.Ţ.R.U. a trimis ministrului de resort o scrisoare prin care susţine preluarea şcolii din Micherechi de către primăria locală, la începutul lunii mai, dintr-odată s-a răzgândit (sau l-au răzgândit) şi acum crede că şcoala din Micherechi la ei, la A.Ţ.R.U., ar fi în cel mai bun loc.
Nu dorim să dezbatem aici ideea de unitate în concepţia A.Ţ.R.U., cum că de aceea trebuie să aparţină toate şcolile la A.Ţ.R.U. ca să fim toţi ca o mare familie. Ni se pare tare forţată această gândire. Nimeni nu i-a împiedicat nici până acum pe directorii instituţiilor noastre de învăţământ sau pe pedagogi să fie uniţi şi să meargă cu toţii în aceeaşi direcţie înspre binele învăţământului românesc. Acum miroase totul a dirijat de sus. Poate voi nu vreţi autonomie culturală, dar noi vă vrem… „Creatura” Budapestei, A.Ţ.R.U., ştie ce e mai bine pentru noi, românii din Ungaria. Vreţi autonomie culturală sau nu, noi oricum v-o introducem. Nu de alta, dar ca să fie vitrina mai frumoasă[1].

Sursă: http://www.art-emis.ro

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, E X P L O Z I V !, IMPERATIVUL ZILEI | Lasă un comentariu

PLATFORMA „DA” ESTE O FĂCĂTURĂ RUSEASCĂ, COORDONATĂ DE DODON

PLATFORMA „DA” ESTE O FĂCĂTURĂ RUSEASCĂ, COORDONATĂ DE DODON

gandraburTot mai multi se întreabă despre circumstanțele apariției Platformei DA și despre cine stau în spatele acestor acțiuni civico-politice.

Dacă este sa analizam atent, vom constata, cu tristețe, că Platforma DA este o făcătură rusească, iar principalul coordonator din umbră este Igor Dodon, liderul socialiștilor, președintele Partidului agreat de Kremlin.

Ce dovezi sunt în acest sens?

Pe vremuri era un partid al poporului creștin, în fruntea căruia era Iurie Roșca, un fost român devotat. Acesta și-a arătat față când a votat pentru Voronin și a devenit de atunci un bun prieten al Rusiei, fără să ascundă acest lucru.

Acum, după destrămarea PPCD, cei cu misiunea neîndeplinită, cum ar fi Aramă, Năstase și alții, au decis să ducă planul Rusiei până la capăt, să destabilizeze situația din Moldova, anume acum, când încă mai suntem pe drumul spre UE.

Acțiunile PPCD și ale Platformei DA sunt identice. Tot se acuză de trădare, se strigă la toți și se ridică în slăvi “unitatea moldovenească”, care de fapt înseamnă dezbinarea societății.

Fără unioniști în PMAN

Dacă anterior PPCD s-a bazat pe unionism și a reușit să se ridice, de această dată Platforma DA a avut interdicția să se mai afișeze de partea acestora.

După câte știm, unioniștii nu sunt agreați de Igor Dodon, iar ordinul îndepărtării luptătorilor pentru UNIRE cu România, venit de la Kremlin prin Dodon, a fost executat întocmai, fără drept de apel. La ultimul protest s-a ordonat ca toate drapelele cu tricolorul românesc să fie date în jos, să rămână doar tricolorul Moldovei, cu stema pe el.

În final, noii pepecediști au rămas singur, lideri ai protestelor naționale, după cum se cred ei acum. A rămas doar să manipuleze populația și să-i convingă pe cetățeni că ei sunt soluția. De fapt, ei sunt „Soluția” Kremlinului, iar îndoială nu mai încape.

Dodon a cedat PMAN în favoarea DA

Chiar dacă PMAN era rezervată din timp de către PSRM, am văzut că în Piață au fost alte proteste, mai pe dreapta. Recent Dodon i-a trădat pe platformiști și a spus că el a cedat PMAN să protesteze “poporul” – Țopii și Năstașii.

Pe scurt, Platforma DA este o unealtă a Rusiei, iar acțiunile acestora sunt coordonate de la Kremlin. Mulți vor nega acest fapt, însă trebuie să știm că oamenii lui Roșca nu pot să facă nimic altceva decât să trădeze Țara și să o vândă Rusiei, așa cum au făcut-o de fiecare dată.

GANDRABUR CORNELIU

Sursă: http://gandrabur.net

Sursă:www.istoricimarisimici.wordpress.com

Posted in ATELIERE DE CREAŢIE, DOCUMENTE, E X P L O Z I V !, IMPERATIVUL ZILEI | Lasă un comentariu